Mesajul a fost trimis. Multumesc!

11% dintre militarii Armatei Romane sunt bolnavi

Publicat in HotNews, luni 7 martie 2005 ·

11 la suta dintre cadrele militare testate in anul 2004 au avut probleme de sanatate, a declarat seful Directiei Medicale a Ministerului Apararii Nationale, generalul-locotenent dr. Serban Marinescu. Cu prilejul ultimei sedinte a Comisiei pentru Probleme Sociale din MApN, gen. Marinescu a precizat ca anul trecut au fost supuse controalelor medicale obligatorii peste 32.

000 de cadre militare active. La 11 la suta dintre acestea s-au identificat afectiuni ale aparatului respirator, osteoarticulare, ale organelor de simt, ale aparatului digestiv si de natura cardiovasculara.

Pe de alta parte, secretarul de stat Marius Balu, seful Departamentului pentru Relatia cu Parlamentul, Armonizare Legislativa si Relatii Publice din MApN, care conduce si Directia pentru Probleme Sociale, a declarat, in acelasi context, ca "nu exista sedinta a Comisiei Centrale pe Probleme Sociale a MApN in care sa nu se prezinte analize referitoare la deficiente si nemultumiri privind

medicamentele". Secretarul de stat Balu a sustinut ca rezolvarea acestor probleme s-ar putea realiza prin reformarea sistemului de asistenta medicala.

11 la suta dintre cadrele militare testate in anul 2004 au avut probleme de sanatate, a declarat seful Directiei Medicale a Ministerului Apararii Nationale, generalul-locotenent dr. Serban Marinescu. Cu prilejul ultimei sedinte a Comisiei pentru Probleme Sociale din MApN, gen. Marinescu a precizat ca anul trecut au fost supuse controalelor medicale obligatorii peste 32.

000 de cadre militare active. La 11 la suta dintre acestea s-au identificat afectiuni ale aparatului respirator, osteoarticulare, ale organelor de simt, ale aparatului digestiv si de natura cardiovasculara.

Pe de alta parte, secretarul de stat Marius Balu, seful Departamentului pentru Relatia cu Parlamentul, Armonizare Legislativa si Relat

Articolul in HotNews >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ALEGERI PARLAMENTARE 2024 - Alfred Simonis: Am votat pentru o echipă care are proiecte importante în viitor

News.ro acum 20 minute
Preşedintele Consiliului Judeţean Timiş, Alfred Simonis, a votat la alegerile parlamentare la Şcoala Generală 30 din Timişoara. El a declarat că şi-a exprimat votul pentru cei care au proiecte importante pentru viitor, pentru o echipă care a venit c

Un al doilea polițist s-a împușcat de Ziua Națională în biroul său. Bărbatul de 50 de ani este îngrijit de medici

Ziare.com acum 24 minute
Un poliţist au fost găsit duminică, 1 decembrie împuşcat în zona capului, în sediul Poliţiei Oraşului Abrud, el primind îngrijiri medicale. ”La data de 1 decembrie 2024, în jurul orei 09.10, în timp ce se afla la sediul Poliţiei Oraşului Abrud, un p

Maia Sandu: Iubim România aşa cum iubeşti o soră mai mare

Mediafax acum 15 minute
Preşedinta Maia Sandu a transmis, cu ocazia Zilei Naţionale a României, un mesaj de solidaritate, subliniind legăturile culturale, lingvistice şi de valori dintre Republica Moldova şi România. Maia Sandu a accentuat importanţa unei Românii puternice

„Eu cred că astăzi românii au de ales între stabilitate şi haos”, afirmă Marcel Ciolacu

Libertatea acum o ora
Preşedintele PSD, premierul Marcel Ciolacu, a afirmat că a votat ca România să rămână în spaţiul Schegen, în Uniunea Europeană şi în NATO şi crede că românii au de ales între stabilitate şi haos.

Ilie Bolojan: „Am votat cu gândul la România modernă şi la România europeană”

Libertatea acum o ora
Preşedintele interimar al PNL, Ilie Bolojan, a anunţat că a votat cu gândul la România modernă şi la România europeană, dar şi pentru familie, pentru comunitate şi pentru ţară.

Simona Halep: Suntem într-un moment important pentru ţară. Haideţi să votăm pentru România, pentru Europa, pentru noi

News.ro acum o ora
Simona Halep a transmis un mesaj, duminică, prin care îndeamnă românii să meargă la vot, ea afirmând că acesta este un moment important pentru ţară. "La mulţi ani, România! Suntem într-un moment important pentru ţară. Haideţi să votăm pentru România

Antony Blinken, mesaj de Ziua Naţională: „Angajamentul României pentru securitate şi democraţie în Europa este o inspiraţie pentru toate naţiunile”

News.ro acum 2 ore
Secretarul de Stat al SUA, Antony Blinken, a apreciat, în mesajul de Ziua Naţională, „angajamentul României pentru securitate şi democraţie în Europa” şi a subliniat „poziţia de lider” a României „în a ajuta cerealele ucrainene să ajungă pe pieţele

Drone ruseşti au ţintit Kievul într-un atac nocturn

Mediafax acum o ora
Rusia a lansat un atac cu drone asupra Kievului în timpul nopţii, au declarat duminică oficialii ucraineni, scrie Reuters. Apărarea aeriană a distrus mai multe drone deasupra oraşului, potrivit administratorului militar Serhiy Popko. Nu au fost rapo

ALEGERI PARLAMENTARE 2024 - Aproape 2 milioane de persoane au votat la secţiile din ţară, la patru ore de la deschiderea urnelor. Prezenţa la nivel naţional este 11 %, mult mai mare decât în urmă cu 4 ani

News.ro acum 35 minute
Aproape 2 milioane de persoane au votat la secţiile din ţară, la patru ore de la deschiderea urnelor. Prezenţa la nivel naţional este 11 %, mult mai mare decât în urmă cu 4 ani. În ţară, au votat aproape 2 milioane de persoane: peste 1.8 pe liste pe

IPJ Constanța Două incidente electorale, în ultimele 24 de ore

Ziua Constanta acum 39 minute
În această dimineață, 1 decembrie 2024, efectivele Ministerului Afacerilor Interne din județul Constanța, care au asigurat, pe parcursul nopții, măsurile de protecție a celor 562 de secții de votare constituite la nivel județean, au predat președinț

Vremea

București
acum

dum.

4°/6°
lun.

4°/6°
mar.

2°/7°
mie.

2°/7°
Iasi
acum

dum.

2°/6°
lun.

-0°/5°
mar.

-0°/6°
mie.

0°/6°
Constanta
acum

dum.

5°/10°
lun.

8°/9°
mar.

7°/9°
mie.

8°/10°
Cluj-Napoca
acum

-0°
dum.

-0°/5°
lun.

1°/6°
mar.

-0°/5°
mie.

-1°/4°
Timisoara
acum

dum.

4°/9°
lun.

2°/6°
mar.

1°/7°
mie.

1°/7°