Stagiul muzical obligatoriu
Ma-ntreb, uneori, in care laringe norocos o fi migrat vocea lui Iosif Sava, fiindca nu pot sa cred ca vocea aceea s-a prapadit, odata cu purtatorul ei.
As recunoaste si-n somn acea voce, urcata parca pe un scaunel. Am cunoscut-o, acum vreo trei decenii, pe vremea "Invitatiilor Eutherpei", bold in pieptul radiofonic al duminicii. La fel ca atatia altii, am indragit marea muzica la ordinele sale; era imposibil sa te sustragi timbrului inconfundabil al lui Sava.
N-am reusit sa-nteleg repulsia lui Sava fata de muzica rock. Sa nu fi aflat tocmai el, cel intotdeauna informat, ca, dupa aparitia albumului "Ummagumma" de Pink Floyd, presa muzicala nota: "Daca Wagner ar trai, ar canta cu Pink Floyd"? Sa nu fi inteles tocmai el ca intre Mozart si Jon Anderson (de la grupul YES) este doar o nepotrivire de secol, o simpla nepotrivire de secol?
Sa nu fi-nteles ca, daca n-ar exista aceasta nepotrivire, Haydn si-ar arunca pe el niste blue-jeans si-un T-shirt, si-ar nerade obrazul si-ar canta alaturi de Neil Young? Sa nu fi-nteles ca Vangelis e un Bach derulat, cu mare viteza, inainte?
Probabil ca acesta este marele neajuns al vietii lui Iosif Sava: ca n-a apucat sa iubeasca muzica rock. N-a lipsit mult ca s-o indrageasca, dar a lipsit.
Daca n-ar fi incetat prematur din viata, l-as fi atras pe Iosif Sava intr-un proiect pe care l-am fi putut propune Parlamentului, pentru a-i da putere de lege. E un proiect la care lucrez de aproape un deceniu, un proiect de dragul caruia mi-am ruinat sanatatea si mi-am neglijat familia. Un proiect care ar schimba fundamental fata Romaniei de azi.
Va-ntrebati, desigur, ce noutate ar aduce ideea mea, ce anume am de propus Parlamentului.
Propun, nici mai mult nici mai putin, decat infiintarea unui "stagiu muzical obligatoriu", asemanator cumva depasitului "stagiu mi
