O forma tot mai goala: Uniunea Scriitorilor

Uniunea Scriitorilor e in campanie electorala, urmand sa-si desemneze in mod democratic o noua conducere. Pentru imensa majoritate a populatiei Romaniei, febra acestor alegeri nu prezinta nici un interes. Ma tem ca si pentru o parte din membrii Uniunii, printre care marturisesc a ma numara. Pentru ca Uniunea Scriitorilor a incetat sa mai fie o voce de care trebuie sa se tina seama. Si lucrurile vor ramane pe mai departe la fel, indiferent daca alegerile vor fi curate ca lacrima sau se va apela tot la traditionalele autobuze cu votanti in calatorie de placere. Nu va conta nici macar daca va ramane acelasi presedinte ori va iesi altul. Unii cred ca schimbarile petrecute in Romania de dupa ‘90 ar fi raspunzatoare pentru aceasta de neoprit pierdere a autoritatii institutiei. Fara a exclude o asemenea posibilitate (cu toate ca scriitorii nu au fost singurii nevoiti sa suporte o brusca modificare a statutului social), ma tem ca, inainte de a arunca vina in alte curti, e recomandabil sa ne uitam mai atent in propria-ne batatura. Unde, ce vedem? Ca Uniunea, prin conducerea ei, nu a facut nimic pentru a pastra coeziunea breslei, ajutand-o din contra sa se invrajbeasca mai bine, stimuland, pe de o parte, constituirea si legitimarea unor grupuri cu interese straine de literatura, dar utile la vreme de nevoi electorale, si ignorand, pe de alta parte, orice tentativa de readucere a lucrurilor in albia normalitatii. Simplul fapt ca presedintele in exercitiu a tolerat simulacrul de alegeri locale de saptamana trecuta, cand nimeni dintre fostii alesi nu a trebuit sa dea seama de glorioasele fapte savarsite in expiratul mandat si nici una dintre problemele reale ale obstii nu a fost supusa dezbaterii, arata ca fruntea Uniunii are, ca si pana acum, agenda incarcata cu probleme mai presante decat starea literaturii si a l