Saptamana trecuta, un alt copil a evadat de la "Poiana Soarelui" si a cerut ajutorul Directiei pentru Protectia Copilului Brasov, acuzand aceleasi tratamente! Dupa un proces lungit mai bine de o luna de zile, Tribunalul pentru Minori si Familie Brasov a dispus, ieri, ca Florentina Goroh, fetita de 14 ani fugita din orfelinatul lui Ion Tiriac de la poalele Tampei din cauza abuzurilor suferite aici, sa fie incredintata parintilor ei adoptivi din Italia, familia Pini, care o infiase in urma cu aproape 5 ani. In 23 februarie a.c., fetita s-a prezentat, intr-o stare jalnica, la Directia pentru Protectia Copilului, unde a povestit pe larg violentele psihice si fizice la care, ca si ceilalti aproape 100 de copii din orfelinat, a fost supusa permanent la "Poiana Soarelui" si a cerut insistent sa fie data in grija unui asistent maternal, pana cand va putea pleca in Italia impreuna cu parintii ei adoptivi. Comisia Judeteana Brasov pentru Protectia Copilului si DJASPC Brasov au dat curs acestei solicitari, dispunand plasarea fetitei, in regim de urgenta, la un asistent maternal, pana cand Tribunalul pentru Minori si Familie Brasov avea sa hotarasca in privinta acestui caz. Imediat, avocatii lui Tiriac au pornit o adevarata ofensiva juridica pentru "restituirea" fetitei, incercarea de a obtine acest lucru prin ordonanta presedintiala fiind completata cu o cerere de stramutare a cauzei la o alta instanta pentru minori din tara si apoi cu recuzarea tuturor judecatorilor Tribunalului pentru Minori si Familie Brasov. Plus darea in consemn la granita a fetitei, printr-o dispozitie a conducerii Politiei de Frontiera, si o plangere penala impotriva conducerilor Comisiei Judetene si Directiei pentru Protectia Copilului Brasov, acuzate, nici mai mult, nici mai putin decat de rapirea si sechestrarea minorei! Toate acestea in conditiile in care, la inceputul acestei luni, dupa o intalnire