1 aprilie
De parca in restul anului ne-am speti spunand adevarul, ziua de azi e consacrata prin traditie pacalelilor, adica minciunilor mai mult sau mai putin gogonate. Deprinderea de a turna gogosi (cateodata gratuite, nascute din pura placere de a fabula, dar cel mai adesea cu limpedea intentie de a ne induce semenii in eroare) e, fireste, mai greu de schimbat. Ar trebui, totusi, sa aiba si adevarul, cum atatia vitregiti ai soartei, macar o zi a lui, in care - prin consens - vorbele si faptele noastre sa fie ofranda pe altarul uitat 364 de zile pe an. Si nu cred sa existe zi mai potrivita pentru aceasta decat 1 aprilie. Mai ales ca, pana sa-si intre noua sarbatoare in drepturi si sa devina obicei, nimic din cele zise ori scrise pe durata ei nu va fi luat in serios. Asadar nici randurile care urmeaza.
Acum vreo treizeci si ceva de ani, pe cand eram proaspat redactor la "Convorbiri literare", o cunostinta din studentie m-a rugat sa intervin pe langa conducerea revistei pentru a fi primita in redactie. Si cum parea sa aiba oarecari dispozitii literare, si cum, intamplator, exista un post liber, am facut-o. Nu cred ca interventia mea a fost hotaratoare. Cunoscutul in cauza avea o puternica sustinere pe linie de "cadre", insa dorea probabil si asentimentul formal al redactiei. Oricum, a fost angajat si o vreme a lasat impresia ca nu mai stie cum sa-mi multumeasca pentru sprijin, aproape sufocandu-ma cu amicitia lui. S-a intamplat insa ca, intr-o buna zi, cautand pe biroul sau un material ratacit, am dat printre hartii de o pagina scrisa ingrijit ce mi-a atras atentia: era relatarea unei conversatii petrecute in redactie cu cateva zile inainte. Incepea cu cuvintele: "In ziua de..., tovarasii..... au discutat despre..." Era o relatare amanuntita si, pe cat imi aduceam aminte, fidela, consemnand inclusiv bancurile politice, in voga pe atunci, si al
