Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Haos la o asociatie de proprietari din Podu Ros

Publicat in Buna Ziua Iasi, duminică 3 aprilie 2005 ·

•Administratorul Valentin Scarlat intruneste mai multe functii in cadrul Asociatiei de Proprietari Bloc F din zona Podu Ros •Astfel, contrar legii, acesta este administrator, contabil si casier in acelasi timp

Locatarii blocului F din Strada Socola nr. 2 au inceput sa se ia la harta intre ei, motivul fiind punerea la indoiala a corectitudinii activitatii administratorului Valentin Scarlat. Conform conceptiei unei parti dintre locatari, administratorul ar cumula abuziv functia de presedinte, administrator, casier si contabil. "De zece ani ne terorizeaza cu atitudinea sa. In aceasta asociatie, el face legea! Cand te duci la Valentin Scarlat sa-ti dea o explicatie in ceea ce priveste intocmirea listelor de plata, nici nu discuta cu tine. Cel mult ai parte de o injuratura", a declarat Dumitru Rascanu, unul dintre locatar. Unii locatari din bloc sunt de parere ca actualul administrator, impreuna alti doi proprietari, au ocupat in mod abuziv mai multe spatii de folosinta comuna, cum ar fi incaperea spalatoriei, de unde au demontat instalatiile din constructia initiala, depozitand in acest spatiu materiale si canistre cu vin. Incasarile intretinerii sunt facute de administrator direct pe casa scarii, iar documentele asociatiei de proprietari sunt tinute acasa la acesta. "Terasa blocului este folosita abuziv de familia Antochi pentru uscatul rufelor, dar acolo se umbla foarte mult, ceea ce duce la deteriorarea acoperisului. In tot acest timp, Adunarile generale sunt tinute pe casa scarii si nimeni nu indrazneste, de frica administratorului, sa miste un deget", mai spus Rascanu. Administratorul Scarlat neaga toate acuzatii aduse de catre grupul nemultumitilor din bloc. "Dumitru Rascanu este un scandalagiu si un rau platnic. Este singul din scara care are datorii de 7 milioane lei, cu o vechime din 2003. A avut patru procese cu asociatia de proprietari pe ca

Articolul in Buna Ziua Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

CEO-ul Astronomer demisionează după incidentul viral de la concertul Coldplay

G4Media acum 18 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Andy Byron, directorul executiv al companiei de tehnologie Astronomer din New York, a demisionat din funcție după ce a fost surprins îmbrățișând o angajată la un concert Coldplay, potrivit unei decla

Mesaje și urări de „La mulți ani”, de Sfântul Ilie

HotNews acum 11 ore
În 20 iulie, creștinii ortodocși îl sărbătoresc pe Sfântul Ilie, considerat făcător de minuni şi aducător de ploi în perioadă de secetă. Este şi ziua Aviaţiei Române, Sfântul Ilie fiind considerat ocrotitorul aviatorilor. Iată câteva felicitări și „

Alegerile din Japonia, un test crucial pentru prim-ministrul Ishiba

Mediafax acum o ora
Sondajele de opinie sugerează că Partidul Liberal Democrat al lui Ishiba și partenerul de coaliție, Komeito, ar putea să nu obțină cele 50 de locuri necesare pentru a păstra controlul asupra camerei superioare a parlamentului, cu 248 de locuri, într

Compania americană de investiții Blackstone se retrage din consorțiul pentru investiția în TikTok SUA, în contextul incertitudinilor comerciale cu China

G4Media acum 52 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Gigantul american din domeniul capitalului privat Blackstone s-a retras din consorţiul care negociază investiţia în operaţiunile TikTok din Statele Unite, potrivit unei surse familiare cu discuţiile,

Ministrul Pîslaru, despre banii alocați României în următorul buget european: „O sumă bună la prima vedere, dar vine cu condiții stricte”

HotNews acum 11 ore
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, anunţă, sâmbătă seară, că a studiat în detaliu noul Cadru Financiar Multianual 2028–2035, propus recent de Comisia Europeană, iar României i se propune o alocare iniţială de 60 miliard

Jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250)

Ziua Constanta acum 12 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă de elvețianca Jil Teichmann, cu 6-4, 6-3, sâmbătă, în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, potrivit Agerpres. Cîrstea (35 ani, 166 WTA)

Elias Charalambous, imediat după Petrolul - FCSB 0-1: „E ceva ce nu putem schimba”

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
Elias Charalambous (44 de ani), antrenorul lui FCSB, a reacționat după a campioanei en-titre în Superliga, 1-0 cu Petrolul Ploiești, în deplasarea din etapa a doua. E foarte important pentru încredere, mi-a plăcut cum am jucat în repriza a doua. Am

Oana Țoiu: Trebuie să facem trecerea de la a ajuta Ucraina să reziste, la a o ajuta să câștige

Mediafax acum 10 ore
Sâmbătă, la Antena 3 CNN, ministrul de Externe, Oana Țoiu, a condamnat atacurile rusești recente asupra Ucrainei, caracterizându-le drept „incalificabile”. De asemenea, oficialul a pledat pentru o sporire a sprijinului pentru Ucraina „Trebuie să fac

Alianța oligarhului pro-rus Ilan Șor nu va putea participa la alegerile din Moldova. Motivele deciziei Comisiei Electorale de la Chișinău

HotNews acum 12 ore
Blocul „Victoria-Pobeda” nu a fost înregistrat pentru a participa la alegerile parlamentare preconizate pentru 28 septembrie în Republica Moldova. O decizie în acest sens a fost votată sâmbătă de către membrii Comisiei Electorale Centrale (CEC) de l

Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, propune Rusiei noi negocieri săptămâna viitoare pentru încetarea focului

Ziarul Financiar acum 10 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunţat sâmbătă că Ucraina a trimis Moscovei o ofertă pentru o nouă rundă de negocieri de pace săptămâna viitoare, exprimându-şi dorinţa de a accelera discuţiile pentru un armistiţiu, notează Reuters. Deşi

Vremea

București
acum

21°
dum.

19°/35°
lun.

22°/38°
mar.

25°/42°
mie.

23°/37°
Iasi
acum

19°
dum.

17°/30°
lun.

18°/34°
mar.

22°/38°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

22°
dum.

20°/28°
lun.

22°/30°
mar.

24°/31°
mie.

24°/27°
Cluj-Napoca
acum

15°
dum.

15°/29°
lun.

17°/32°
mar.

21°/31°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

20°
dum.

19°/34°
lun.

21°/39°
mar.

20°/35°
mie.

21°/37°