De obicei ma sperie oamenii prea religiosi, mi se pare ca daca nu sint atent vor incerca sa ma converteasca sau ma vor declara, din senin, pacatos. Ma sperie ochii injectati ai fanaticilor de diverse religii care imi spun din televizor ca nu exista decit o singura cale.

Genul de individ care are linie directa cu raiul si daca nu il asculti vei arde in iad, si dracusori cu coarne te vor impinge cu furca in smoala. Dar ma linistea gindul ca la Vatican este o persoana capabila sa zimbeasca si sa inteleaga, chiar daca uneori citeai in acel zimbet dezaprobarea.

Nu mi-l pot inchipui urlind. Zimbetul sau blind arata ca este capabil de empatie, acel sentiment atit de putin raspindit intr-o lume de fanatici convinsi ca au datoria morala sa-i condamne pe altii.

Papa a avut o agenda cu obiective general admise: anticomunismul, lupta cu saracia si nepasarea, ecumenismul, lucruri pe care cu greu poti sa le respingi. A avut insa si o agenda tipica unui catolic traditionalist, uneori de neinteles in lumea contemporana.

Pozitiile sale impotriva avortului si a mijloacelor contraceptive (chiar in situatii limita, ca politica de popularizare a prezervativului in Africa ravasita de SIDA) au contrazis convingerile mele.

Dar, desi dispunea de o enorma putere de influenta, nu imi inspira sentimentul ca daca nu e ascultat poate face lumea tandari, pentru a crea o alta mai placuta Domnului. A ramas mereu un conservator cautind modernizarea Bisericii mai degraba prin stil si dialog decit prin cedari in fata lumii moderne.

Un conservator intelegator.

Nimic nu ma va convinge ca societatea, statul sau biserica au dreptul sa dicteze femeii ce sa faca cu corpul sau. Dar ma linistea gindul ca acest Papa altfel intransigent nu era de acord cu fanaticii care urla la femeile oricum traumatizate de o experienta fizica extrema.