Cu această cronică şi sub sigla Cartea românească începe colaborarea mea la "România literară", după opt ani neîntrerupţi la "Adevărul literar şi artistic". Cititorilor care nu mă cunosc, ca şi celor familiarizaţi cu scrisul meu, ţin să le precizez că mă voi apleca, în cadrul acestei rubrici, asupra operelor pe care le consider importante. Vor fi şi "execuţii "critice, dar mai rar. Nu vor fi comentate neapărat ultimele noutăţi editoriale, dar nici titluri fără legătură cu prezentul literar. Pot fi cărţi despre care s-a mai scris în paginile revistei şi cărţi nesupuse încă vreunei radiografii.
Pentru aceste libertăţi (necesare, mie, ca aerul), ca şi pentru solidaritatea manifestată, mulţumesc "României literare".
Nu ştiu dacă există nenorocire mai mare decât aceea de a-ţi pierde copilul. Suferinţele noastre nu sunt, de fapt, comparabile şi nici măcar cuantificabile. Ele sunt; şi atât. Dar moartea celui căruia i-ai dat viaţă, pe care l-ai văzut crescând de la mărimea unui polonic la cea a unui om întreg, dispariţia lui fizică înainte de a ta reprezintă o violentare a cursului biologic, o ieşire din "firescul" natural, o monstruozitate. Numai un Dumnezeu crud, de Vechi Testament, îţi poate cere să-ţi jertfeşti fiul pentru El. Mulţi dintre bătrânii care trec prin această încercare nu-i pot rezista şi - cu pilonii sufleteşti retezaţi - se duc după copiii lor, nemaivoind să facă umbră pământului.
Matei Călinescu a scris o carte: Portretul lui M. M este, a fost Matthew Călinescu, fiul reputatului critic şi teoretician literar; un copil chinuit, născut sub semnul încâlcit-funest al unei "constelaţii" de boli şi care şi-a găsit sfârşitul înainte de a fi împlinit 26 de ani. Cum se poate scrie despre o asemenea tragedie? De unde îşi ia tatăl lovit de soartă puterea de a pune pe hârtie întâmplări şi episoade cu fiul său "ciudat" şi drag, pi
