Un criminal a fost condamnat pe viata
•Radu Murariu a fost condamnat ieri la inchisoare pe viata •Din anul 1997 pana acum au fost doar trei astfel de condamnari •Murariu a ucis cu sange rece un tanar licean doar pentru ca banuia ca acesta ar fi anuntat Politia intr-un conflict familial •"Eu nu am inteles, insa, de ce mi-a omorat baiatul. Nu i-a facut nimic rau si abia daca se cunosteau din vedere", a declarat tatal liceanului asasinat
Judecatorii l-au condamnat ieri pe Radu Marin Murariu, in varsta de 30 de ani, la executarea unei pedepse cu inchisoarea pe viata. Acesta condamnare reprezinta o premiera pe ultimii ani pentru justitia ieseana, din 1997 pana ieri fiind doar trei astfel de condamnari. Radu Murariu a fost trimis in judecata de procurori sub acuzatia de omor deosebit de grav din cauza ca in luna mai a anului 2004 l-a injunghiat pe o strada din cartierul Nicolina II, din municipiul Iasi, pe Adrian Lupu, de 18 ani. "Nu putine au fost cazurile in care Murariu era vazut ca ameninta cu moartea pe cate un vecin. Eu nu am inteles, insa, de ce mi-a omorat baiatul. Nu i-a facut nimic rau si abia daca se cunosteau din vedere", a declarat Florentin Lupu, tatal victimei. Se pare ca cei doi se cunosteau de mai multa vreme, fiind vecini de bloc. Despre Radu Murariu se stie ca obisnuia sa poarte, mai tot timpul, asupra sa un cutit. Astfel, in mai 2004, cu ocazia sarbatorii Sfintilor Constantin si Elena, Radu Murariu a consumat o cantitate mare de alcool. La un moment dat, intre acesta si concubinul mamei sale a avut loc un conflict. Murariu s-a enervat, l-a luat in bataie si l-a alungat din casa pe barbatul alaturi de care mama sa traia de mai multa vreme. Anuntata de vecini, la fata locului au venit lucratorii Politiei, care i-au aplicat lui Murariu o amenda contraventionala. Suspectand ca Politia a fost anuntata de catre Adrian Lupu, Mur