Cresterea considerabila a pretului petrolului pe pietele lumii, cu efect imediat asupra preturilor la pompele de benzina americane, s-a aflat ieri la loc de frunte - alaturi de terorism si de gravele probleme politice actuale din Orientul Mijlociu - pe agenda convorbirilor presedintelui George W. Bush cu printul mostenitor Abdullah al Arabiei Saudite, la ranch-ul din Texas. Deoarece printul Abdullah apare foarte rar in fata reporterilor, nu a fost programata nici o conferinta de presa, dar, intr-un interviu televizat din ajunul intalnirii de la Crawford, presedintele Bush a expus abordarea pe care o va avea in chestiunile petroliere la convorbirile cu oficialul saudit. In opinia lui Bush, "nu este nici in interesul Arabiei Saudite mentinerea preturilor mari la petrol, intrucat lovind astfel in economia mondiala, va fi afectata inclusiv capacitatea producatorilor de titei de a-l vinde pe piata mondiala". Reactia saudita este promitatoare. Inca de saptamana trecuta, Ali Naimi, ministrul saudit al petrolului, a promis o crestere a extractiei proprii pana la 12,5 milioane de barili pe zi, pana in anul 2009, de la 9,5 milioane barili in prezent.
Cea mai buna solutie agreata de presedintele Bush, potrivit lui Robert Jordan, fost ambasador american in Arabia Saudita, ar fi efectuarea de noi prospectiuni si trecerea la exploatarea de noi terenuri saudite bogate in petrol. SUA sunt gata sa ofere ajutor financiar in acest scop, oferind expertiza tehnica si construirea de rezervoare uriase pentru titeiul saudit. Cresterea considerabila a pretului petrolului pe pietele lumii, cu efect imediat asupra preturilor la pompele de benzina americane, s-a aflat ieri la loc de frunte - alaturi de terorism si de gravele probleme politice actuale din Orientul Mijlociu - pe agenda convorbirilor presedintelui George W. Bush cu printul mostenitor Abdullah al Arabiei Saudite, la ranch-ul