Opinia publica romaneasca se masoara pentru prima oara cu presiunile unei luari de ostatici. Presa americana, engleza, italiana si franceza au trecut de multe ori prin asa ceva si inteleg deja subtilitatile acestui joc pervers. Lipsa de experienta e singura scuza pe care o pot invoca, astazi, liderii romani de opinie publica. E o scuza palida.
Ziare, politicieni si organizatii civice fac coada la solidaritate, protesteaza, organizeaza mitinguri si se intrec sa atraga atentia. Corul cere unul si acelasi lucru: "Eliberati-i pe ostatici!". Cui ii este adresata aceasta cerere? Nu e clar. Ingrijorarea circula fara adresa.
"Jos Iliescu!" era un slogan cum nu se poate mai precis (intre timp nu mai e nevoie, desi caderea lui Iliescu ar trebui sprijinita pana la capat). "Libertate lui Ilascu!" era o cerere cu destinatar clar: Tiraspol si Chisinau.
Campania de presa declansata de rapirea celor trei jurnalisti aflati in Irak si-a pierdut busola. Ea face un mare deserviciu principiilor civice pe care sustine ca le promoveaza.
Caci apelurile fara adresa nu se pierd in gol. Multiplicate si reluate de organizatiile media, aceste mesaje creeaza impresia ca exista persoane sau autoritati care nu fac tot pentru eliberarea ostaticilor.
Insistenta emotionala a acestor mesaje stabileste, fara dovezi, ca politicienii sunt intotdeauna vinovati. Exceptie fac, fireste, Geoana si Voiculescu. Primul, tocmai pentru ca e liderul unui partid infiltrat de sus pana jos de arabi. Al doilea, pentru ca s-a oferit ostatic, contand pe faptul ca nimeni n-a auzit de el dincolo de Giurgiu.
Voiculescu ar fi fost mult mai credibil daca s-ar fi repezit sa plateasca rascumpararea ceruta de rapitori. Poate nu singur. Geoana s-ar fi putut scotoci prin economiile sale de fost diplomat, PSD ar fi avut o idee buna sa scoata la licitatie cateva v
