Cutuma academica
Concursul este o intrecere intre cel putin doi candidati, la capatul careia se profileaza un castigator. Cel mai bun in conditiile date. Unde nu exista macar doi competitori, ideea de concurs isi pierde orice consistenta. Asta pretind dictionarele, la deslusirile carora ne-am deprins sa apelam ori de cate ori ni se pare ca sensul lucrurilor ne scapa.
Numai ca dictionarele nu spun intotdeauna adevarul intreg, chiar daca pretind a-l sluji fara abatere. Il rostesc, uneori, numai pe jumatate, pe jumatatea ideala, tacand malc despre cealalta jumatate, considerata probabil nedemna sa figureze in paginile lor. In sublima lor generalitate, dictionarele au tendinta sa deformeze notiunile, scuzati! – realitatile despre care dau seama, stergandu-le de pe obraz semnele nu tocmai agreabile ale concretului, dezinfectandu-le, infrumusetandu-le. A te increde, de aceea, orbeste in litera lor va sa zica a te lasa indus, fie si numai pe jumatate, in eroare.
Sa luam, bunaoara, notiunea de concurs, sinonima in dictionare cu aceea de competitie. Oricine se inscrie la un concurs e constient ca va avea cel putin un contracandidat, cu care trebuie sa se intreaca in conditii dinainte stabilite. Insa mai exista un tip de concurs, ignorat de dictionare, la care participa un singur candidat. Acesta se intrece, in conditii dinainte stabilite, cu sine insusi si, depasindu-si, in lipsa de altceva mai bun, propriile limite, este declarat castigator.
– Fii serios, unde-ai auzit dumneata un asemenea concursuri? se va grabi sa ma contrazica cititorul fidel al dictionarelor.
– Cum unde? La noi. Si nu de ieri, de alaltaieri, ci de vreo suta de ani. La toate concursurile academice care se respecta se inscrie prin traditie numai un candidat, desemnat in final castigator. Asta e cutuma.
– Dar atunci nu se mai cheama concurs, ci numi
