Pana in fata plutonul de executie (sau poate nici acolo) Nicolae Ceausescu nu s-a trezit din lumea pe care si-o crease. Asemenea lui, Ion Iliescu are impresia ca nimic nu-l poate atinge si nici macar in al doisprezecelea ceas nu priveste cu luciditate in jurul sau. Destinul primului presedinte de dupa ’89 se aseamana infiorator de mult cu cel al dictatorului care s-a crezut deasupra tuturor.

Ion Iliescu s-a legitimat ca presedinte al Romaniei printr-un scrutin furat dupa modelul celui din ’46. Doar ca de data asta furtul a avut un caracter preventiv. Frica de a nu putea pastra puterea, spaima ca si ultimul colt infipt in ciolan va fi scos cu tot cu radacina, l-a transformat din bunicuta in lupul cel mare si rau.

Toti cei care ar putea dovedi furtul au pus informatiile la loc sigur, ferit de ochi iscoditori, pentru a le folosi in interes propriu, caci istoria abia acum se scrie.

La fel ca si predecesorul sau, Iliescu s-a urcat pe cadavrul celui pe care-l preamarise, s-a ridicat pe varfuri si si-a inchipuit ca inaltimea de la care priveste lumea e indeajuns pentru a o stapini. S-a inconjurat de oameni care sa-i curete mainile, care sa-i soarba cuvintele si care sa-i spuna doar ce vrea sa auda.

Asemenea, lui Ceausescu, a fost tradat tocmai de serpii indopati ani la rind. Congresul PSD din aprilie, indirjirea de a candida crezind intr-o regie indelung pusa la punct, a fost mitingul din 21 decembrie 1989 al lui Ion Iliescu.

Cu toate acestea, nu s-a invatat minte. A continuat sa spere ca istoria-i va da dreptate. N-a fost sa fie. Pe cand isi pregatea caii pe care sa se cocoate din nou, in moalele capului i-a aterizat bomba: inculpat oficial pentru mineriada din iunie 1990.

Tradat si de ortacii pe care, la fel ca si Ceausescu, s-a bazat, carora le-a indeplinit orice dorinta doar pentru a se asigura ca ar