Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Noi si Securitatea

Publicat in Adevarul, joi 23 iunie 2005 · ·

Viata sociala in perioada comunista asa cum reiese din tehnica operativa Indiferent de nivelul lor socio-profesional, toti romanii, cu exceptia celor din nomenclatura, se zbateau sa supravietuiasca, obtinerea hranei "cea de toate zilele" consumand mult din energia si timpul cetateanului obisnuit. in asemenea vremuri vitrege, omul face dovada omeniei sale. Sau nu! si astfel, noi cei de azi nu ne putem inchipui pe deplin ce a insemnat pentru unii dintre romani regimul comunist. E drept, in functie de timp si loc supravietuirea se facea altfel. De la supravietuirea prin credinta si intrajutorare, in temnitele din perioada Dej, la cea realizata prin "descurcare" si cercul de prieteni, relatii si cunoscuti in vremea lui Ceausescu. "F.N. isi cere scuze pentru intarziere si incepe sa explice ce i s-a intamplat. F.N. spune ca a plecat de dimineata de acasa cu gandul de a ajunge la timp la sedinta, dar nu a putut ca in drum s-a gandit sa intre intr-o cofetarie sa bea un pepsi si sa scrie un articol de sport pentru "Luceafarul". A intrat in cofetaria de pe B-dul 1 Mai nr. 42 unde, trecand peste faptul ca era deosebit de frig, nu a putut sa bea un pepsi pentru ca pe afis scria: "Servim pepsi numai pentru donatorii de sange". A plecat de aici si dupa o jumatate de ora de asteptare in statie, a luat un mijloc de transport si a coborat la Universitate, unde a intrat in Restaurantul Trocadero pentru a servi o ciorba de burta. Surpriza a fost ca pe langa ciorba i s-a servit obligatoriu peste merlucius. in momentul in care el a refuzat o astfel de servire, i s-a luat ciorba din fata." "La ora 9.00 discuta sotia obiectivului cu sora ei referitor la excursia facuta in U.R.S.S. O intreaba daca a vandut caciulile si haina. Ea are doar doua caciuli de dat cu 1.200 lei si haina 5.000. Ea este necajita ca i-a luat la vama aspiratorul si fierul de calcat si a ramas cu 40 ruble inapoi pastr

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

CCR a amânat pentru luni decizia privind turul I al alegerilor prezidenţiale

News.ro acum 57 minute
CCR a decis, vineri, în şedinţă, că se va pronunţa luni, 2 decembrie, pe contestaţiile privind anularea primului tur al alegerilor prezidenţiale, după ce va primi şi rezultatul renumărării voturilor. Curtea era aşteptată să dea o decizie privind val

Energia electrică oprită și întârzieri de sute de minute la trenuri, după ce un bărbat s-a urcat pe o copertină în Gara de Nord

Ziare.com acum 34 minute
Şase trenuri de călători care urmau să intre şi să plece din Gara de Nord au acumulat întârzieri de sute de minute, după ce alimentarea cu energie electrică a firelor de contact aferente liniilor de la 1 la 4 a fost întreruptă din cauza unui bărbat

Alegeri parlamentare 2024 Mehedinţi. Cine candidează din judeţ pentru locurile alocate în noul Legislativ

Mediafax acum 27 minute
În judeţul Mehedinţi s-au înscris candidaţi din următoarele partide: PARTIDUL SOCIAL DEMOCRAT, FORŢA DREPTEI, UNIUNEA SALVAŢI ROMÂNIA, UNIUNEA DEMOCRATĂ MAGHIARĂ DIN ROMÂNIA, ALIANŢA PENTRU UNIREA ROMÂNILOR, PARTIDUL NAŢIONAL LIBERAL, PARTIDUL S.O.S

[P] Votează Reformele lui Bolojan – Votează PNL! O șansă pentru un stat modern, eficient și european!

HotNews acum 2 ore
România are nevoie de un restart. În fața provocărilor economice, sociale și administrative, țara noastră are o șansă unică: reformele propuse de Ilie Bolojan și adoptate de PNL. Acestea nu sunt doar promisiuni, ci măsuri concrete, inspirate din suc

Veste bună pentru pensionari: De când va începe Poşta Română să distribuie pensiile pentru luna decembrie

Mediafax acum 2 ore
Până pe 13 decembrie, curierii poştali vor distribui pentru 4,9 milioane de pensionari drepturile de pensie în numerar şi/sau taloanele de pensie însoţite de talonul de călătorie CFR. Pentru pensionarii care au optat pentru virament bancar, pensiile

Rusia desfăşoară ”o campanie de sabotaj incredibil de îndrăzneaţă în Europa”, avertizează într-un discurs la Ambasada Marii Britanii la Paris directorul MI6 Richard Moore

News.ro acum o ora
Rusia desfăşoară ”o campanie de sabotaj incredibil de îndrăzneaţă în Europa”, avertizează vineri directorului serviciilor britanice de informaţii externe (MI6) Richard Moore, într-un discurs susţinut la Ambasada Marii Britanii la Paris, relatează AF

Drumul care urcă din staţiunea Sinaia către Cota 1400 a fost închis, din cauza stratului de zăpadă care acoperă carosabilul

News.ro acum 41 minute
Tronsonul de drum care urcă din staţiunea Sinaia către Cota 1400 din Munţii Bucegi a fost închis, vineri, din cauza stratului de zăpadă care face foarte dificil traficul rutier. Turiştii care vor să urce pe munte sunt sfătuiţi să folosească mijloace

El mănâncă bana... pe care a cumpărat-o cu şase milioane de dolari

News.ro acum o ora
Cumpărătorul cu şase milioane a unei opere de artă care constă într-o banană lipită cu scotch pe un perete şi-a ţinut vineri promisiunea şi a mâncat fructul - poate cea mai scumpă muşcătură din istorie -, relatează AFP. Într-un hotel de lux la Hong

Maia Sandu: Nu daţi crezare celor care spun că apropierea de Kremlin aduce pace şi bunăstare/ Şi eu voi merge la vot. Pentru că vreau o Românie care să trăiască în pace, cu o voce puternică în lume. Bunicii mei sigur ar fi mers la vot - VIDEO

News.ro acum 6 ore
Preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, îi îndeamnă pe români să meargă la vot la alegerile parlamentare şi prezidenţiale, spunând că va face şi ea acest lucru şi amintind că bunicii săi, care s-au născut în România, sigur ar fi mers la vot. ”A

USR contestă decizia BEC de a le interzice reprezentanților din birourile electorale să dea informații despre renumărare

HotNews acum 2 ore
Partidul condus de Elena Lasconi acuză „un nou abuz al sistemului controlat de Marcel Ciolacu și PSD”, după ce Biroul Electoral Central (BEC) a decis să le interzică reprezentanților partidelor în birourile electorale să ofere informații despre renu

Vremea

București
acum

vin.

6°/8°
sâm.

5°/8°
dum.

4°/7°
lun.

2°/6°
Iasi
acum

vin.

3°/6°
sâm.

3°/5°
dum.

2°/7°
lun.

1°/6°
Constanta
acum

vin.

8°/12°
sâm.

8°/12°
dum.

9°/10°
lun.

9°/10°
Cluj-Napoca
acum

vin.

2°/6°
sâm.

2°/6°
dum.

3°/8°
lun.

1°/6°
Timisoara
acum

vin.

5°/8°
sâm.

3°/8°
dum.

4°/9°
lun.

3°/8°