1899. Lovit in ambitia sa de a fi ministru sau chiar prim-ministru, junimistul Titu Maiorescu se razbuna folosindu-si talentul de condeier. 9 aprilie 1899. Guvernul Gheorghe Gr. Cantacuzino depune juramantul. Junimistii au ramas pe dinafara. Titu Maiorescu se numara printre fruntasii junimisti. E unul dintre cei loviti in ambitia de a fi ministru sau chiar prim-ministru. Brav roman, mentorul lui Caragiale si Eminescu hotaraste sa se razbune. Un simplu politician, precum PP Carp, de exemplu, ar fi avut la indemana doar crearea unei disidente in partid si, eventual, alierea cu Opozitia liberala, pentru a rasturna Cabinetul Conservator.
Titu Maiorescu nu e numai un politician. E si un condeier stralucit. In toamna lui 1897 isi publica al doilea volum din discursurile parlamentare, prefatat de un soi de istorie politica a vremii sale. Primul volum aparuse in primavara aceluiasi an. Discursurile nu ridicau nici o problema. Istoria politica ridica insa una: cea a necesarei obiectivitati. Precuvantarea la primul volum se incheia cu o precizare:
"De altminteri, daca este greu a scrie o istorie contemporana fara partinire, nu este totusi cu neputinta; si, in orice caz, exactitatea faptelor se poate controla mai usor cand autorii lor sau martorii oculari sunt inca in viata".
Autorul crede ca poate fi scrisa o istorie politica de catre cineva care a trait faptele fara partinire. Posibil. Cu o singura conditie. Ca autorul sa nu fie el insusi politician. In acest caz, se iveste un risc. Cel de a nu fi obiectiv.
Dovada?
Felul in care e abordat Cabinetul Gheorghe Gr. Cantacuzino. De la inceput, autorul are mari rezerve asupra felului in care s-a alcatuit guvernul:
"E surprinzatoare lipsa de pricepere a situatiei ce se arata in aceasta compunere a Cabinetului Cantacuzino. Daca intrarea in minister a lui Ion Lahovari alaturi de fratele sau, g
