Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sinistratii de la bloc

Publicat in Jurnalul, vineri 15 iulie 2005 ·

…Cata vreme avem un premier declarat-demisionar si un presedinte declarat-mediator, nu putem crede pe cuvant ca toate energiile societatii romanesti sunt indreptate catre necazul sinistratilor. Inca mai credem ca solidaritatea umana consta in declaratii, eventual vizite de complezenta. Mai speram ca raul nu ne va ajunge si pe noi din urma, ca noi, cei de pe la oras, suntem cei alesi, nu dau peste noi nici calamitati, nici complicatii Ploua. Barajele se rup. Meteorologii sunt vedetele zilei. Vedete triste. Ca si situatia. Bilant sumbru, de mijloc de iulie ploios. Nu mai e loc de metafora, ci doar de cifre. Si, pe alocuri, de vorbe seci. Pe aproape 90% din suprafata cultivata, graul a incoltit in spic, in diferite stadii, fiind in mare parte compromis pentru panificatie. Samanta pentru infiintarea de noi culturi este stricata. In silozuri, se mai afla, acum, doar cateva zeci de mii de tone de grau. Ar putea ajunge pentru panificatie vreo doua saptamani. Oficialii din Ministerul Agriculturii declara calamitate doar 97.000 de hectare. Spun ca se poate conta pe 1,2 milioane de tone de grau. Dar rezervele de anul trecut au fost scoase din depozite, deja. Greu de crezut ca micii producatori isi vor vinde rezervele. Se va recolta furaj, de pe suprafetele cultivate. Incoltirea in spic a boabelor de grau va duce la scaderea continutului de proteine si a celui de gluten. E clar, graul va fi mai slab.

Specialistii nu mai spera la cele 7 milioane de tone de grau, estimate ca productie pe 2005. Nici pe graul deja recoltat nu se mai poate conta. 40% din bazele de receptie si silozuri sunt dotate cu uscatoare. Doar atat. Ne putem astepta la o recolta scazuta si de cereale paioase. Ploile cad chiar in perioada de recoltare. Dar si graul neinundat se afla in criza. Incolteste in spic. Vor fi, practic, doua categorii de grau, anul acesta. Furajer si de panificatie. Iar g

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Tragedie în SUA, după ce o mașină a intrat într-o mulțime adunată în Los Angeles. Sunt peste 20 de răniți

Gandul acum 10 minute
Tragedie în SUA, acolo unde aproximativ 20 de persoane au fost rănite sâmbătă dimineața, după ce o mașină a intrat într-o mulțime adunată în Los Angeles, sâmbătă dimineața. Potrivit primelor informații, o mașină a intrat în mulțime pe bulevardul San

Dominic Fritz, „concluzii din culise” după vizita în Germania, unde a mers cu Nicușor Dan: „M-a amuzat cum unii dinozauri ai diplomației au ridicat sprâncenele”

HotNews acum 2 ore
Liderul USR, Dominic Fritz, care l-a însoțit în Germania pe președintele României, le răspunde unor „dinozauri ai diplomației” care „au ridicat sprâncenele”, după selfie-ul făcut în avion, în drum spre Berlin, și spune că „trebuie să se schimbe radi

Mihaela Rădulescu, mesaj emoționant după moartea lui Felix Baumgartner: „Prima luptă pierdută”

HotNews acum 3 ore
Mihaela Rădulescu a postat un nou mesaj pe rețelele de socializare, în care spune că partenerul său de viaţă, Felix Baumgartner, a murit făcând ceea ce iubea cel mai mult – zburând – într-un loc în care merseseră pentru a treia oară, cu ea care îl ț

SUA iau în considerare interzicerea accesului inginerilor străini la sistemele de apărare

G4Media acum 30 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Secretarul apărării american, Pete Hegseth, a declarat vineri că administraţia SUA ia în considerare interzicerea accesului inginerilor străini la sistemele Departamentului Apărării, informează agenț

Ministrul Mediului infirmă INTERZICEREA centralelor de apartament: ”Fake news” / Ce spune Directiva privind performanța energetică a clădirilor

Gandul acum o ora
Vor fi sau nu interzise centralele de apartament de către UE? O întrebare aflată pe buzele multor cetățeni, care a stârnit de multe ori discuții aprinse și chiar controverse în spațiul public. Diana Buzoianu, ministrul Mediului, susţine că ideea int

Francesco Bagnaia, în pole position pentru Marele Premiu al Cehiei de MotoGP / Marc Marquez a terminat pe doi calificările

G4Media acum 42 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Dublul campion mondial Francesco Bagnaia (Ducati) a obținut, sâmbătă, pe pista uscată de la Brno, pole position-ul pentru Marele Premiu al Cehiei de MotoGP, stabilind cel mai bun timp (01:52.303). Ur

Ministru USR, despre candidatura lui Cătălin Drulă la Primăria Capitalei: „Este exact acelaşi profil pe care l-a avut şi Nicuşor Dan”

HotNews acum 10 minute
Ministra Mediului Diana Buzoianu consideră că fostul lider USR Cătălin Drulă este „un om aplecat pe cifre”, exact cum este și președintele Nicușor Dan, fostul primar al Capitalei. Ministra USR a fost întrebată sâmbătă, la Prima TV, dacă Drulă va fi

Trei județe din sudul României, sub Cod Galben de caniculă!

Ziua Constanta acum 3 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare Cod Galben de caniculă și disconfort termic ridicat pentru trei județe din ssudul țării. Potrivit ANM, avertizarea este valabilă în intervalul 20 iulie, ora 12 – 21 iulie, ora 10. Astfel, d

Medalie de aur pentru România la atletism, la Campionatele Europene U23

Mediafax acum o ora
În aceste zile au loc Campionatele Europene U23 de atletism, la Bergen, în Norvegia, iar o reprezentantă a României din competiție a bifat o performanță remarcabilă. Este vorba despre Alexia Ioana Dospin, care vineri, 18 iulie 2025, a cucerit medali

Funcţionari publici din primării, despre noile măsuri anunțate de Guvern: „O nouă ofensivă austeră împotriva celor care muncesc în condiţii dificile”

Adevarul acum 2 ore
Sindicaliștii își exprimă îngrijorarea față de pachetul nr. 2 de măsuri fiscale anunțat de premierul Ilie Bolojan, declarând că „reprezintă o nouă ofensivă austeră împotriva celor care muncesc în condiţii dificile şi precare”.

Vremea

București
acum

29°
sâm.

17°/30°
dum.

20°/36°
lun.

23°/40°
mar.

25°/39°
Iasi
acum

28°
sâm.

17°/28°
dum.

16°/31°
lun.

18°/34°
mar.

22°/37°
Constanta
acum

28°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/31°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

22°
sâm.

15°/25°
dum.

19°/30°
lun.

19°/33°
mar.

22°/30°
Timisoara
acum

27°
sâm.

16°/30°
dum.

18°/36°
lun.

21°/39°
mar.

18°/34°