Jean-Francois Millet (1814-1875) este cunoscut ca fiind pictorul taranilor, el insusi crescut intr-un mediu rustic, primind insa o educatie aleasa, ajungand sa-i citeasca pe antici, pe cei mai Jean-Francois Millet (1814-1875) este cunoscut ca fiind pictorul taranilor, el insusi crescut intr-un mediu rustic, primind insa o educatie aleasa, ajungand sa-i citeasca pe antici, pe cei mai renumiti clasici (citea, de pilda, "Georgicele" si Biblia in limba latina), devenind un iubitor al scrierilor lui Burns si ale lui Theocritus. Natura si poezia, spatiile largi din inima naturii si paginile Bibliei reprezinta temele cel mai des intalnite in creatiile sale. Pictorii primitivi ai Italiei l-au fermecat cu fervoarea lor, Fra Angelico starnindu-i viziuni de nepretuit. In schimb, coloristii nu erau pe gustul sau, a ramas la pasiunea sa pentru Velasquez, atasandu-se, pe de alta parte, de maniera de a crea a lui Murillo si de vigoarea prezenta in compozitiile lui Ribera. Dar maestrii sai favoriti sunt acei maestri ai "stilului": Mantegna, Michelangelo si Poussin. Lucrarile de la inceput ale lui J.-F. Millet, cele din perioada petrecuta la Paris (1837-50), sunt extrem de diferite fata de cele care l-au facut pe el faimos. Acum ele pot fi intalnite rar, dar nu sunt lipsite de importanta: sunt, probabil, cele mai placute productii, avand in vedere ca ele surprind mult mai bine temperamentul creator al artistului, inainte ca viziunea sa asupra artei si manierei de a crea sa fie modificata de idei si programe. Aceste tablouri sunt cele mai multe idilice, traversate de o nobila, onesta senzualitate. Sub influenta lui Vergiliu, picteaza in aceasta perioada mici scene pagane, basoreliefuri antice sau alte subiecte de genul "Femeie scaldandu-se", "Nimfa" sau "Daruri catre Pan". Unele dintre aceste lucrari sunt dintre cele mai clar influentate de Poussin. Cu toate ca a fost respins, "alunga