Gustave Dore (1832-1883) este unul dintre cei mai cunoscuti si prolifici ilustratori de carti de la mijlocul secolului al XIX-lea. Desenele sale din 1854 la Rabelais, cele 425 de desene si vignete la Gustave Dore (1832-1883) este unul dintre cei mai cunoscuti si prolifici ilustratori de carti de la mijlocul secolului al XIX-lea. Desenele sale din 1854 la Rabelais, cele 425 de desene si vignete la "Contes drolatiques" ale lui Balzac din 1855, povestile lui Perrault, "Paradisul pierdut" al lui J. Milton, fabulele lui La Fontaine, paginile Bibliei (1866), ale "Divinei comedii" a lui Dante (1861) si din "Don Quijote" (1862) constituie un soi de panorama imagistica impresionanta a universului religios si literar vazut de ochii unui pictor care la varsta de cinci ani incepuse sa picteze tot ce vedea in jurul sau, la opt ani compunand prima sa istorie vizuala - o calatorie in infern. La varsta de 16 ani, Gustave Dore era cel mai bine platit ilustrator din Franta, castigand pe o pagina mai mult decat a reusit sa castige Honore Daumier in cea mai infloritoare perioada a carierei sale, scurtimea timpului in care s-a intamplat acest fenomen fiind aproape de natura supranaturala. Theophile Gautier il numea "baiatul geniu", prima sa carte fiind publicata cand el nu avea decat 15 ani, un volum intitulat "Muncile lui Hercule", in intregime scrisa, ilustrata de Dore. Lucrarile sale se caracterizeaza printr-o atractie deosebita fata de grotesc, ele reprezentand una dintre cele mai reusite materializari ale gustului romantic pentru bizar. De exemplu, desenele Londrei facute in 1869-71 erau studii sobre ale celor mai sarace cartiere ale orasului, ele atragandu-i in mod special atentia lui van Gogh. La varsta de 20 de ani, Dore redescopera si aduce la zi gravura pe lemn. El modifica raportul dintre artist si gravor, desenand in laviu sau guasa, trecand prin analiza spiritului de gravo