Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Goana ocuparii posturilor de suplinitori in invatamant

Publicat in Buna Ziua Iasi, joi 4 august 2005 ·

Incepe goana ocuparii posturilor de suplinitori in invatamantul preuniversitar: astazi si maine, conform calendarului miscarii personalului didactic, candidatii care au participat la concursul national unic de pe 18 iulie trebuie sa completeze fisa cu optiuni pentru posturile scoase la concurs. Peste 1.500 de cadre didactice sunt asteptate in cea de-a patra etapa a miscarii personalului, iar pentru a evita aglomeratia, inspectorii de personal ai Inspectoratului Scolar Judetean (ISJ) au realizat un grafic pentru cele doua zile de completare a fiselor de optiuni. Astfel, astazi, in prima zi, vor intra de la ora 10.00 candidatii care vor un post de educatoare, de invatator sau de profesor de filosofie. De asemenea, tot astazi au fost programati profesorii care vor preda timp de un an limba si literatura romana, engleza, franceza, germana, biologie, chimie, fizica, geografie si informatica. Pentru maine au fost programate disciplinele tehnice, artele vizuale, protectia mediului, psihopedagogie speciala, turism si servicii. Numarul candidatilor care au sustinut in acest an concursul national unic trece de 900, iar posturile scoase la concurs trec de o mie de posturi vacante. Numai ca majoritatea acestora sunt la unitati de invatamant din mediul rural si nu sunt prea atractive. Trebuie mentionat ca in etapa a IV-a, cea pentru suplinire, participa doar candidatii care nu au statutul anterior titular. Mai mult, participa candidatii care la concursul national unic de ocupare a posturilor vacante din оnvatamantul preuniversitar din 2004 au obtinut note mai mari sau egale cu 5, la care se adauga candidatii din 2003 si 2004, cu note mai mari sau egale cu 7. Candidatii care au obtinut la concursul din 2003 sau 2004 note peste 7 si au participat si la concursul din 2005, obtinand minim media 5, pot opta оntre nota din 2003, 2004 si 2005. Pe data de 6 august va avea loc rep

Articolul in Buna Ziua Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministrul Pîslaru, despre banii alocați României în următorul buget european: „O sumă bună la prima vedere, dar vine cu condiții stricte”

HotNews acum 3 ore
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, anunţă, sâmbătă seară, că a studiat în detaliu noul Cadru Financiar Multianual 2028–2035, propus recent de Comisia Europeană, iar României i se propune o alocare iniţială de 60 miliard

Sfântul Ilie: Tradiții, obiceiuri și lucruri pe care nu ai voie să le faci pe 20 iulie pentru a avea noroc

Mediafax acum o ora
El este venerat atât pentru puterea sa spirituală, cât și pentru rolul său de apărător al credinței și de aducător al ploii, fiind totodată un personaj central în tradițiile populare românești. Sărbătoarea este însoțită de numeroase obiceiuri și cre

Jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250)

Ziua Constanta acum 5 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă de elvețianca Jil Teichmann, cu 6-4, 6-3, sâmbătă, în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, potrivit Agerpres. Cîrstea (35 ani, 166 WTA)

Un planor s-a prăbușit în Olt. Pilotul a murit

HotNews acum 7 ore
Un planor s-a prăbuşit, sâmbătă după-amiază, pe un câmp din judeţul Olt, între localităţile Caracal şi Drăghiceni, informează News.ro. Primele informaţii oferite de ISU Olt arătau că pilotul era încarcerat. El a fost scos, fiind însă declarat mort.

Scenă rară în Turul Franței! O spectatoare a fost lovită de mașina echipei Ineos-Grenadiers

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Sâmbătă, 19 iulie, în etapa a 14-a a Turul Franței, o spectatoare care a intrat pe carosabil cu telefonul mobil a fost lovită de o mașină a echipei Ineos-Grenadiers, care nu a mai putut să o evite. o distanță de aproape 170 de kilometri

Alianța oligarhului pro-rus Ilan Șor nu va putea participa la alegerile din Moldova. Motivele deciziei Comisiei Electorale de la Chișinău

HotNews acum 5 ore
Blocul „Victoria-Pobeda” nu a fost înregistrat pentru a participa la alegerile parlamentare preconizate pentru 28 septembrie în Republica Moldova. O decizie în acest sens a fost votată sâmbătă de către membrii Comisiei Electorale Centrale (CEC) de l

Tragedie în Vietnam: Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Golful Ha Long - VIDEO

News.ro acum 4 ore
Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Vietnam, relatează presa locală, citată de Sky News. Wonder Sea transporta 53 de persoane, inclusiv cinci membri ai echipajului, când s-a răsturnat din cauza vântulu

Meme Stoica a ironizat din nou arbitrajul după ce FCSB n-a primit penalty la meciul cu Petrolul: „Mulțumim”

Gazeta Sporturilor acum 52 minute
Mihai Stoica (60 de ani), președintele Consiliului de Administrație de la , a publicat pe Facebook o poză cu glezna lui Andrei Gheorghiță (23 de ani), în urma unui duel cu Paul Papp (35 de ani) în careul ploieștenilor, în meciul câștigat de campioan

SUA Incident grav în East Hollywood! Peste 20 de răniți după ce un vehicul a intrat în mulțime

Ziua Constanta acum 9 ore
Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intrat în mulțime în East Hollywood sâmbătă dimineața, potrivit Departamentului de Pompieri din Los Angeles. Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intr

Oana Țoiu: Trebuie să facem trecerea de la a ajuta Ucraina să reziste, la a o ajuta să câștige

Mediafax acum 2 ore
Sâmbătă, la Antena 3 CNN, ministrul de Externe, Oana Țoiu, a condamnat atacurile rusești recente asupra Ucrainei, caracterizându-le drept „incalificabile”. De asemenea, oficialul a pledat pentru o sporire a sprijinului pentru Ucraina „Trebuie să fac

Vremea

București
acum

21°
dum.

19°/33°
lun.

23°/39°
mar.

25°/42°
mie.

24°/37°
Iasi
acum

19°
dum.

17°/30°
lun.

18°/34°
mar.

21°/39°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

21°
dum.

20°/29°
lun.

22°/30°
mar.

23°/30°
mie.

24°/26°
Cluj-Napoca
acum

17°
dum.

17°/28°
lun.

20°/32°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

18°
dum.

18°/35°
lun.

21°/39°
mar.

20°/35°
mie.

20°/36°