Ovidiu VERDES
Metafora si metafizica.
Patru studii de caz. Heidegger,
Nitzche, Blaga, Derrida
Editura Universitatii din Bucuresti,
Bucuresti, 2005, 248 p.
Cei care il cunosc deja pe romancierul Ovidiu Verdes vor avea surpriza placuta de a-l (re)descoperi, prin intermediul celor doua volume dedicate metaforei, intr-o noua ipostaza (de fapt, tehnic vorbind, cea dintii) – aceea de teoretician. Si spun „surpriza“ deoarece, dupa cum probabil s-a observat, Muzici si faze nu deconspira decit in prea mica masura competentele specifice universitarului si specialistului in teoria literaturii, la fel cum prezentul studiu evita sa (ab)uzeze de experienta romancierului, aceasta vadindu-se doar in preocuparea (reconfortanta, in cazul unei lucrari altminteri supuse constringerilor academice) pentru dramatizarea „vocilor“ invocate pe parcursul argumentatiei.
La prima vedere, obiectul studiului in discutie le-ar putea aparea potentialilor cititori ca, daca nu prohibitiv, cel putin intimidant, si aceasta din doua motive. Primul vizeaza intelegerea comuna a metaforei ca realitate strict circumscrisa cimpului artistic, fapt care ar putea conduce la receptarea acestui tip de cercetare ca fiind limitata la grupul relativ restrins al specialistilor in domeniu. Al doilea motiv priveste „potentialul de noutate“ al unei astfel de lucrari: ce s-ar mai putea spune/scrie nou, ne putem intreba, despre un subiect care s-a bucurat de o atentie constanta (desi variind in intensitate) pe parcursul a doua milenii?
Aceste retineri incep sa se clatine de la sine prin simpla invocare a titlurilor celor doua volume: Metafora – concept deschis, respectiv Metafora si metafizica. Asa cum lesne se poate deduce, miza lucrarii este tocmai aceea de a problematiza limitarea conceptului de metafora (rezultata din raportarea lui reflexa la acela d
