Am un ceas cu cuc. La fiecare ora, cucul iese afara si striga ceva - nu se mai intelege bine ce. Probabil ca varsta de 25 de ani e una extrem de inaintata pentru cuci, asa ca nu poti sa ai pretentii la dictiune din partea lui. Si nici de precizie - biata pasare nu mai stie bine nici ce ora e, asa ca nimeni nu se mai bazeaza pe ea. Ceasul e mai degraba un element de decor.
Imi inchipui ca nici mecanismul ceasului de la intrarea in Uzina Tractorul Brasov nu e mai tanar. N-are cuc, dar sigur are la fel de multa rugina. Pare ca merge, insa daca ar avea undeva si un indicator de ani, probabil c-ar arata si-acum 1988, primavara. Cand sefii de ceapeuri veneau cu caciula in mana sa-si ia utilajul... sperand sa-i tina fara reparatii macar pana-n toamna.
Din nefericire insa, lumea care intra si iese din uzina se bazeaza pe ceasul asta obosit. Nu e doar de decor - e de munca si viata. Cat merge ceasul, lumea trebuie sa vina la uzina. Exact uzina asta - e prea complicat sa cauti alta.
De fapt, fabricile tinute in viata sunt o problema mai mare pentru piata muncii decat pentru bugetul de stat. Nu mai devreme de acum patru luni, un investitor german serios a decis sa nu intre in Romania tocmai pentru ca n-avea siguranta ca va gasi muncitori.
Problema e veche. Pentru oamenii care vin sa faca aici manufactura, atractia romaneasca n-are nici o legatura cu sarmalutele, ospitalitatea sau Delta Dunarii. Cifra magica ce-i atrage aici pe investitori e 1 euro pe ora. Salariul pe care trebuie sa-l plateasca unui muncitor calificat. Cu o singura conditie: sa-l gaseasca. Vestea proasta: chiar cand il gasesc, statul ii da 1 dolar si 10 centi si s-a terminat: cine e prost sa se mute la patron?
In felul acesta, uzinele care stau nu doar ca accepta solutia imorala de a plati pentru nemunca, dar fac si concurenta neloiala altora. Cele care au supravietuit pana in ziua
