Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Incepe actiunea de starpire a tantarilor din municipiu

Publicat in Buna Ziua Iasi, luni 8 august 2005 ·

•Saptamana viitoare, primaria organizeaza licitatie pentru a stabili firmele care se vor stropi cu substante impotriva tantarilor si a omizilor

Vara se apropie de sfarsit, dar municipalitatea abia incepe sa se gandeasca la starpirea tantarilor care fac viata urbana un chin. Saptamana viitoare, pe 16 august, va avea loc in sfarsit licitatia prin care primaria ieseana va stabili firmele ce se vor ocupa cu dezinsectia in municipiu. Astfel, doar la inceputul lunii septembrie, societatile specializate vor putea incepe stropirile impotriva larvelor de tantari si a omizilor. Specialistii primariei spun ca actiunea nu a demarat prea tarziu, ba chiar stropirile de toamna sunt mult mai eficiente, deoarece combat doi daunatori dintr-un singur foc. "Am avut un varf al numarului de tantari si specialistii sustin ca va creste in continuare, dar vom anihila insectele cu ajutorul firmelor care vor castiga. Am apelat la stropirile de toamna pentru ca sunt eficiente atat impotriva tantarilor, cat si pentru combaterea omizilor care se dezvolta la sfarsitul lunii august, inceputul lunii septembrie", a precizat Mihai Chirica, directorul tehnic al primariei. Conform caietului de sarcini propus de municipalitate, actiunea de dezinsectie trebuie sa acopere 680 de hectare din oras, dar fiecare societate specializata nu va putea lua in responsabilitate o suprafata mai mare de 90 de hectare. Pentru ca dezinsectia sa nu dureze foarte mult si eficienta sa fie maxima, municipiul a fost impartit in 21 de zone, iar o singura firma nu poate acoperi mai mult de 2 zone. De aceea, primaria se asteapta ca la licitatie sa fie selectate in jur de sapte firme. Trebuie mentionat ca, in acest an, primaria a hotarat ca stropirile sa nu se faca cu ajutorul avionului care sa imprastie substanta activa pe o arie mare. Considerand mult mai eficienta si economica, primaria a cerut stropirea foca

Articolul in Buna Ziua Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O tânără de 20 de ani a decedat, iar alți trei tineri au fost răniți, într-un accident rutier produs în Târgu-Neamţ

Ziua Constanta acum 55 minute
O tânără de 20 de ani a decedat, iar alţi trei tineri au fost răniţi într-un accident rutier care s-a produs, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în oraşul Târgu-Neamţ, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Neamţ, potrivit Agerpres. La

Cod galben de caniculă şi disconfort termic accentuat, în Capitală

Ziarul Financiar acum 20 minute
Vremea va fi călduroasă şi disconfortul termic va creşte în Capitală, la începutul săptămânii viitoare, informează Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM), în prognoza specială pentru municipiul Bucureşti. Începând de duminică, ora 12:00, până

MApN organizează o ceremonie militară şi religioasă de Ziua Aviaţiei Române

Ziarul Financiar acum 59 minute
Cu ocazia Zilei Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene, sărbătorită duminică, 20 iulie, la Monumentul „Eroilor Aerului” din Piaţa Aviatorilor se va desfăşura o ceremonie militară şi religioasă, informează MApN. Evenimentul va începe la ora 10:00, pot

Oleksandr Usyk, KO devastator în lupta anului. Ucraineanul e campion mondial absolut la categoria grea

Adevarul acum 45 minute
La 38 de ani, Oleksandr Usyk a mai scris o pagină în istoria boxului profesionist. Pe stadionul Wembley, în fața a 90.000 de spectatori, ucraineanul l-a învins prin KO în repriza a 5-a pe reprezentantul gazdelor, Daniel Dubois, și a redevenit campio

Echipa națională de polo a României, victorie cu Canada și va juca pentru clasarea finală pentru locul 9 la Campionatul Mondial

G4Media acum 33 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Naţionala de polo a învins, duminică, reprezentativa Canadei, scor 18-12, în primul meci pentru locurile 9-12, la Campionatul Mondial din Singapore. Tricolorii vor juca astfel pentru clasarea finală

Două cutremure în largul coastei Kamceatkăi, în Extremul Orient rus, declanșează avertizare de tsunami

G4Media acum 33 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Două cutremure cu magnitudinea de 6,7 şi 7,4 s-au produs duminică în largul coastei Kamceatkăi, în Extremul Orient rus, declanşând o avertizare de tsunami, potrivit USGS (USGS), informează AFP, trans

CEO-ul Astronomer demisionează după incidentul viral de la concertul Coldplay

Ziarul Financiar acum 19 minute
Directorul general al companiei de tehnologie Astronomer din New York, Andy Byron, a demisionat după ce a fost văzut îmbrăţişând o angajată la un concert Coldplay, potrivit unei declaraţii transmise CNN. Consiliul de administraţie al Astronomer a ac

Obiceiuri şi tradiţii de Sfântul Ilie. Ce nu ai voie să faci azi, 20 iulie, sub nicio formă

Cancan acum o ora
Sfântul Ilie este sărbătorit, în fiecare an, pe data de 20 iulie în fiecare an. El este celebrat ca fiind un mare făcător de minuni și aducător de ploi în vreme secetoasă. Sfântul și marele proroc Ilie, a primit de la Dumnezeu darul de a deschide și

Hong Kong-ul emite cel mai înalt cod de furtună, în timp ce taifunul Wipha se apropie; Peste 200 de zboruri anulate

News.ro acum 31 minute
Autorităţile din Hong Kong au emis duminică cel mai înalt nivel de avertizare meteo, pe fondul apropierii taifunului Wipha, care aduce ploi torenţiale şi vânturi puternice, care depăşesc 167 km/h. Peste 200 de zboruri au fost anulate, relatează Reut

Coreea de Sud: 14 persoane au murit, după ce ploile abundente au provocat alunecări de teren şi inundaţii

News.ro acum 2 ore
Doi oameni au murit şi alţi doi erau daţi dispăruţi duminică în oraşul-staţiune Gapyeong din Coreea de Sud, după ce o alunecare de teren a înghiţit case şi maşini, în timpul unei perioade de ploi abundente, relatează Reuters. Astfel, numărul decesel

Vremea

București
acum

28°
dum.

18°/34°
lun.

23°/38°
mar.

25°/41°
mie.

23°/36°
Iasi
acum

24°
dum.

17°/36°
lun.

18°/34°
mar.

22°/38°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

29°
dum.

19°/30°
lun.

22°/29°
mar.

24°/31°
mie.

23°/26°
Cluj-Napoca
acum

22°
dum.

17°/28°
lun.

17°/32°
mar.

20°/31°
mie.

18°/30°
Timisoara
acum

26°
dum.

19°/35°
lun.

20°/39°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°