La doua luni de la preluarea mandatului de presedinte al Uniunii Scriitorilor, Nicolae Manolescu spune ca cea mai mare problema a institutiei pe care o conduce este lipsa banilor, pentru care a gasit cateva solutii, dar nu si garantii.
Este ultima data cand am vorbit spuneati ca sunteti la curent cam cu 80% din problemele Uniunii. Cat stiti acum?
Suta la suta. Cele mai multe probleme tin de putinatatea banilor. In primul rand, mii de elementare reparatii la localurile in care se gaseste Uniunea, fleacuri de gospodarire pentru care nu s-au gasit niciodata sumele necesare.
Apoi, nivelul absolut scandalos al salariilor. Vorbim de acei oameni care fac parte din aparatul Uniunii, care nu mai au alte slujbe, un personal destul de numeros, de la administrator pana la femeile de serviciu. Aceste lefuri sunt minime: trei-patru milioane.
Vicepresedintele Breban avea 10 milioane si presedintele avea 18 pe hartie, deci nu stiu cat luau in mana. Le voi mari din septembrie, pentru ca mi-e rusine cu salariile astea. Nu ca vreau eu mai multi bani, dar totusi nu se poate asa ceva.
Directorul general avea 12 milioane, un om care are toate actele in mana si raspunde de tot ce se intampla. In plus, am descoperit ca personalul Uniunii nu are drept la ajutoarele acelea care se dau periodic pentru scriitorii in dificultate.
Cam la ce suma se ridica ajutoarele si cati scriitori au nevoie de ele?
In luna iulie, la inceput s-au adunat la comisia sociala 28 de milioane, fondul total pentru toate solicitarile de ajutoare, unele permanente, completari de pensii, si altele de necesitate, boli, decese. Inseamna cam o medie de un milion pentru fiecare.
Din aproape 2.400 de membri cati are Uniunea, mai mult de jumatate sunt in dificultate evidenta. Eu spun ca peste limita de supravietuire, cu adevarat, nu sunt dec
