Tara mea e o tara foarte frumoasa. In tara mea, soarele straluceste pe cerul ca de clestar. Copiii se joaca in parc. Xenia are mere. Elevii si elevele au iesit la aer liber. Muntii din tara mea au paduri stufoase in care cerbii traiesc liber.
Draga cititorule, acesta este o incercare nereusita de compunere din care as dori sa evidentiez faptul ca, de fapt, tara mea e o tipa misto. Stirile oteve insa (tot niste compuneri nereusite, si ele) vin sa-mi darame mitul patriei mele frumoase, cu munti impaduriti si cer albastru ca de clestar, mitul patriei mele in care elevii si elevele au iesit sa se joace, iar Xenia are mere. De la stirile oteve am aflat ca tara mea s-a cam trecut. Ca poluarea brazdeaza cerul patriei mele si ca in paduri (alea care mai sunt) cerbii nu mai stiu dupa care pom sa se-ascunda de pusca iscusitului vanator. Si tot de la stirile oteve aflu ca substantivul "parau" devine la plural "paraie". Puteti sa credeti ce vreti, dar pe mine acest cuvant m-a dus in timp pana acum doi-trei ani ani, cand am facut raie de la o catelusa de pe strada. Vedeti ce putin ii ia omului ca sa regreseze in timp? Un plural nelalocul lui!
In fine, bref, stirile oteve m-anunta intr-un mod violent ca citez Romania nu mai e tara din cartile copilariei am incheiat citatul. Acuma, ca sa vedeti ce parsiva mai e si viata asta, iar am regresat in timp si am tot incercat sa-mi amintesc in ce carte a copilariei mele am citit despre patria mea. Mi-am dat seama ca, de fapt, eu, in toata copilaria asta a mea, n-am citit nici macar o carte despre cat de frumoasa e tara mea. Mi-am dat seama ca m-am rezumat cu suficienta la aventurile lui Morcoveata, c-am rasfoit doar putin, ca sa nu ma sparg, un documentar despre Alba-ca-Zapada, c-am mai rasfoit la modul soft, bineinteles, un film politist despre Scufita Rosie, un jurnal despre Cenusareasa, un interviu cu Pinocchio si un remake
