Dar daca...?
Cand se abate nenorocirea asupra unora dintre semenii nostri, ceea ce in ultima vreme se intampla destul de des, mult-putina omenie ce ne-a mai ramas ne indeamna sa le sarim in ajutor. Rupem o frantura din ce avem si din ce n-avem, ca sa le usuram suferinta. Niciodata darurile noastre nu sunt pe masura pierderilor indurate de pe urma calamitatilor. Dar ele pot sa acopere in parte trebuintele imediate ale celor ramasi numai cu zilele si, mai ales, sa le aminteasca nefericitilor ca nu sunt chiar singuri.
Diverse organisme si institutii patroneaza in asemenea ocazii colecte publice de bunuri si bani pentru sinistrati. Asa s-a intamplat in primavara, cand inundatiile au lovit Banatul, la fel s-a intamplat acum doua luni, cand tot apele au facut prapad in Vrancea, asa se intampla si acum, cand aceleasi ape inghit agoniseala locuitorilor din Moldova si din Ardeal.
In privinta bunurilor, imi place sa cred ca vor fi ajuns la cei aflati in nevoie, desi cazul ajutoarelor depozitate o vreme la Timisoara si apoi incinerate, zice-se din lipsa de doritori, ori acela al functionarilor publici surprinsi pe cand tocmai dijmuiau alimentele donate sugereaza altceva.
Dar banii? Pentru ca s-au organizat programe de televiziune speciale, la care a participat toata floarea vietii politice, crema oamenilor de afaceri si caimacul lumii finantelor, anuntand fiecare sume considerabile, si s-a facut publicitate, si s-au deschis conturi si linii telefonice anume destinate strangerii de fonduri.
Un minim respect fata de donatori ar fi trebuit sa-i determine pe initiatorii acestor actiuni caritabile sa iasa la rastimpuri in public si sa spuna: Oameni buni! de la data de pana la data de s-au adunat atatia bani, care au fost utilizati pentru cumpararea urmatoarelor cantitati de materiale de constructie, impartite urmatoarelor familii din ur
