Băutura nu este un viciu de ieri de azi. În condicele de la Mitropolia din Bucureşti, ea îi reuneşte pe boieri şi ţărani, pe meşteşugari şi negustori, pe preoţi şi călugări, pe femei şi bărbaţi. Ea este o patimă care pătrunde în suflet, în oase, care strică minţile, caracterele, conduitele, perverteşte pe cei tineri, prosteşte pe cei în vîrstă, molipseşte femeile. "Licoarea vieţii" are totuşi şi calităţi apreciate numai de cei deja convertiţi o dată pentru totdeauna la această patimă: înveseleşte pe cei trişti, amăgeşte pe cei nefericiţi, dă curaj timizilor, provoacă adevărate isterii de voie bună în rîndul chefliilor. Se bea vin şi rachiu, se bea în palatul domnesc, se bea în conacele boiereşte, se bea în bordeie, se bea în cîrciumi şi în cafenele. Beţivi arţăgoşi, beţivi violenţi, beţivi veseli, cheflii, beţivi neputincioşi, toţi sînt reclamaţi, admonestaţi, certaţi, sfătuiţi în speranţa îndreptării şi integrării lor într-o societate ipocrită ce proslăveşte abstinenţa, dar se îmbogăţeşte pe seama celor ce se îmbată. Ana din Bucureşti se plînge şi se jăleşte că de trei ani Niţul condoragiul "se află în patima beţiei şi totdeauna cîndu se culcă beat să pişă în pat, în aşternut cu mine, la care eu nu mai poci suferi ca el ce cîştigă cheltuieşte la beţiie". Şi cere judecăţii un mijloc "să-l înţelepţească", astfel încît "ce va cîştiga să aducă în casă, iar să nu cheltuiască încă la beţie". Dar dacă Niţu îşi cheltuieşte doar cîştigul, Stan a mîncat şi a prăpădit tot din casă. În "arţagul beţiei" sare la Caliţa "cu cuţitul şi cu pistolul" şi o bate "în duşmănie", zdrobindu-i trupul, înnegrindu-i obrajii. Trimis la închisoarea spătăriei spre "îndreptare", Stan se potoleşte doar în prima săptămînă, după care o ia de la capăt. Mult mai vesel este Nicolae căpitan din mahalaua Sfîntul Gheorghe cel Vechi. "Îndărătnic", căutîndu-şi "numai chefurile", pe Nicolae îl găsesc zorii d