Acolo unde a dat chix Traian Basescu, a reusit Viktor Iuscenko. Premierul ucrainean Iulia Timosenko a fost demis. Varianta cu ovare a lui Calin Popescu Tariceanu s-a dus de-a berbeleacul pe scarile istoriei ucrainene.
Momentul de la Kiev poate fi definit in fel si chip.
Ca o banala criza politica.
Ca o banala batalie pentru putere intre o blonda si un pretins otravit.
Ca o banala confruntare intre grupari mafiote.
Presa de pe ambele maluri ale Dambovitei a gasit de cuviinta sa-i zica: Sfarsitul Revolutiei Portocalii.
Gazetaria, oricat s-ar chinui sa ne convinga unii ca-i altfel, se hraneste din senzationalul bombastic. Un titlu precum Criza politica la Kiev facea ca ziarele sa se ingalbeneasca si mai tare pe tarabele pline de titluri precum Criza de ciclu a starletei X. Sfarsitul Revolutiei Portocalii vrea sa dea intamplarii din Ucraina proportiile unui eveniment pentru care merita sa dai banii de paine pe o gazeta inutila.
Nu acesta e insa motivul pentru care iscalitorii autohtoni au gasit nimerit sa convoace formule precum Revolutia.
La vremea lor, intamplarile de la Kiev au fost poreclite Revolutie. N-a fost opera hazardului. Gazetarii romani, imitand pe cei occidentali, au tinut sa inscrie un fapt politic banal intr-un proces de proportii planetare. Revolutie portocalie fusesera poreclite si schimbarea de putere de la Bucuresti si cea din Georgia si cea din Kargazstan. Propunandu-se ca un soi de Napoleon al Marii Negre, Traian Basescu invoca nevoia ca Romania sa fie un soi de exportator de Revolutie Portocalie si in republicile bananiere de la periferia fostei URSS.
Si cum aceste asa-zise revolutii avusesera drept varf de lance organizatii ale societatii civile, o si vedeam pe Alina Mungiu Pippidi calarind asini pe potecile Caucazului in chip de Jean dâArc maritata.
Un titlu precum Sfarsitul Revolutiei
