Mesajul a fost trimis. Multumesc!

In Romania sunt de cinci ori mai multi traducatori decat este necesar

Publicat in Adevarul, luni 12 septembrie 2005 ·

Salariul pleaca de la 175 de euro, iar in Uniunea Europeana - de la 3.800 de euro O data cu intrarea pe piata muncii a ultimilor absolventi de filologie, numarul traducatorilor autorizati din Romania va ajunge la 15.000, adica de 5 ori mai mult decat este necesar, ne-a declarat Cristiana Coblis, presedintele Asociatiei Traducatorilor din Romania. "In Romania, autorizatiile de traducator se pot obtine foarte usor. In tarile Uniunii Europene insa, exista conditii mult mai stricte pentru a putea traduce", ne-a mai declarat oficialul. Cea mai mare problema o constituie procedura de examinare, care nu se face special pentru traducatori autorizati, ci numai pentru traducatori specializati pe un anumit domeniu: juridic, stiintific, medical etc. "La unul dintre examene s-a dat de tradus un text mai vechi decat magna cartha. Ori acest tip de examen nu atesta decat niste cunostinte juridice si nu capacitatea traducatorului de a realiza traduceri de calitate in activitatea de zi cu zi", ne-a mai spus Cristiana Coblis. Procedura de autorizare in tarile Uniunii Europene este de altfel mult mai restrictiva. Doar cei cu diploma de licenta de traducere sau interpretariat sau master in traduceri au dreptul sa practice aceasta meserie. Absolventii de filologie nu au acest drept. La noi, orice absolvent de liceu bilingv sau care a terminat o facultate in limba straina poate deveni traducator dupa sustinerea unui examen organizat de Ministerul Culturii si Cultelor.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Video Bolojan: „Epoca Iohannis în PNL s-a încheiat”. Ce promisiuni face noul lider al liberalilor pentru 2025

Adevarul acum 42 minute
Noul lider al PNL, Ilie Bolojan a declarat miercuri la RockFM că reformele „neplăcute” trebuie luate în prima parte a anului următor, în contextul în care epoca lui Klaus Iohannis s-a încheiat.

UPDATE - CFR SA - Circulaţie feroviară întreruptă aproape 4 ore din cauza unei degajări de fum la locomotiva unui tren Arad - Bucureşti Nord. Trei trenuri de călători au întârzieri între 240 de minute şi 66 de minute / 300 de persoane, evacuate - FOTO

News.ro acum 2 ore
Circulaţia feroviară a fost întreruptă timp de aproape patru ore miercuri dimineaţă, din cauza unei degajări de fum la locomotiva unui tren care circula pe ruta Arad - Bucureşti Nord, trei trenuri de călători urmând să ajungă la destinaţie cu întârz

A murit Andrei Ionescu, soțul actriței Ilena Stana-Ionescu. „Sper să te întâlnești cu sufletul pereche, Ileana Stana!”

Adevarul acum o ora
Actorul Andrei Ionescu,  soțul marii actrițe Ileana Stana-Ionescu s-a stins miercuri din viață. Anunțul a fost făcut de actrița Monica Davidescu.

Drone neidentificate, reperate în apropierea a trei baze americane în estul Angliei, anunţă US Air Force

G4Media acum o ora
Drone au fost reperate în apropierea unor baze americane în Regatul Unit, în mai multe rânduri, începând de la 20 noiembrie, inclusiv la începutul acestei săptămâni, anunţă Forţele Aeriene americane (US Air Force), care precizează că acestea nu sunt

Avertizare meteo de ultimă oră! Județul Botoșani, sub Cod galben

Botosani News acum o ora
Meteorologii au emis, astăzi, o avertizare de vreme severă pentru județul Botoșani. Alerta Cod galben pentru județul Botoșani este până la ora 12:00. Se vor semnala : Local precipitatii mixte care depun polei. Urmareste-ne pe Google News

O femeie care şi-a ţinut fetiţa ascunsă într-un sertar în primii trei ani de viață, condamnată la închisoare pentru „neglijenţă extremă”

HotNews acum 2 ore
O femeie din Anglia care şi-a ţinut fetiţa ascunsă într-un sertar în primii trei ani de la naștere a fost condamnată la şapte ani şi şase luni de închisoare pentru „neglijenţă extremă”, transmite BBC, potrivit News.ro. Fetiţa, despre care procurorii

Peste 200 de militari vor defila de Ziua Naţională, la Braşov

Buna ziua Brasov acum 8 ore
Ziua Naţională a României va fi marcată la Braşov cu un ceremonial ce va avea loc pe B-dul Eroilor, începând cu ora 12.00. Alături de militari, la festivitate vor participa atât oficialităţi locale şi cadre militare din structuri aflate în compunere

Aplicaţia informatică de la RAR a redevenit funcţională

Mediafax acum o ora
Reprezentanţii Registrului Auto Român anunţă că problema apărută zilele trecute în camera serverelor centrale ale instituţiei a fost remediată. Aplicaţia informatică a redevenit funcţională, au anunţat cei de la RAR. În paralel, sunt introduse în si

SUA a lovit în Siria un depozit de arme furnizate de Iran. Celule jihadiste sunt încă active în zonele rurale și îndepărtate

G4Media acum 4 ore
Statele Unite au lovit marţi în Siria un depozit de arme aparţinând unui grup sprijinit de Iran, a anunţat Comandamentul militar american pentru Orientul Mijlociu (CENTCOM), notează AFP, preluată de Agerpres. „Lovitura a fost efectuată ca răspuns la

RAR - A redevenit funcţională aplicaţia informatică destinată înregistrării la nivel naţional a inspecţiilor tehnice periodice. Activitatea staţiilor ITP autorizate a putut fi reluată în condiţii normale

News.ro acum 2 ore
Aplicaţia informatică destinată înregistrării la nivel naţional a inspecţiilor tehnice periodice a redevenit funcţională, anunţă miercuri Registrul Auto Român (RAR), la câteva zile după ce activitatea a fost perturbată de ”un incident tehnic în came

Vremea

București
acum

mie.

4°/7°
joi

5°/7°
vin.

6°/9°
sâm.

5°/8°
Iasi
acum

mie.

0°/6°
joi

3°/9°
vin.

3°/8°
sâm.

4°/6°
Constanta
acum

mie.

6°/8°
joi

6°/9°
vin.

9°/12°
sâm.

10°/12°
Cluj-Napoca
acum

mie.

4°/7°
joi

4°/5°
vin.

2°/5°
sâm.

2°/5°
Timisoara
acum

mie.

2°/8°
joi

7°/11°
vin.

5°/7°
sâm.

4°/8°