Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Rafuieli politice, mascate in interese imobiliare

Publicat in HotNews, miercuri 14 septembrie 2005 ·

Primarul municipiului Arad, Gheorghe Falca, a anuntat ca o va actiona in instanta pe Rodica Borza, consilier local independent, dupa ce a aceasta a depus la PNA un denunt impotriva edilului sef.

In denunt, Borza, fost consilier PSD si secretar executiv al acestui partid, a mentionat ca primarul, in calitate de presedinte al comisiei de fond funciar, a acordat in natura 500 hectare de terenuri altor titulari de adeverinte decat celor care figurau in protocolul cu Administratia Domeniilor Statului (ADS).

Printre cei mentionati de consilier se afla Miron Nicolae, patronul unei firme din Timisoara. Borza a mai precizat ca pentru aceste transferuri, Gheorghe Falca ar fi primit un comision in valoare de 100.000 euro. Tot in acelasi denunt, Rodica Borza a adus si alte acuzatii grave la adresa edilului-sef.

Astfel, acesta este acuzat de vanzarea pachetului majoritar de actiuni al SC "Recons" SA Arad, care este subordonata Consiliului Local, catre socrul sau, fostul vicepremier Gheorghe Seculici. De asemenea, Falca este acuzat si de demolarea Stadionului "ACU", in locul caruia va fi construit un supermarket, operatiune din care ar mai fi rezultat un comision de 100.000 de euro.

Pus in fata acestor acuzatii, primarul Gheorghe Falca a spus ca o va actiona in instanta pe Rodica Borza. "Nu este posibil sa mi se aduca asemenea acuzatii fara nici o dovada. Doamna Borza trebuie sa raspunda in fata legii pentru acuzatiile care mi le-a adus. Deja, avocatul meu lucreaza la acest caz. Nu este prima data cand aceasta femeie imi aduce acuzatii pe care nu le poate dovedi. Fiind si avocat ar trebui sa demonstreze toate acuzatiile", a declarat Falca.

Aceste acuzatii ale consilierului Rodica Borza vin dupa ce, in urma cu cateva luni, deputatul PNL Titus Gheorghiof a anuntat ca du

Articolul in HotNews >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ALEGERI PARLAMENTARE 2024 - Alfred Simonis: Am votat pentru o echipă care are proiecte importante în viitor

News.ro acum 25 minute
Preşedintele Consiliului Judeţean Timiş, Alfred Simonis, a votat la alegerile parlamentare la Şcoala Generală 30 din Timişoara. El a declarat că şi-a exprimat votul pentru cei care au proiecte importante pentru viitor, pentru o echipă care a venit c

Un al doilea polițist s-a împușcat de Ziua Națională în biroul său. Bărbatul de 50 de ani este îngrijit de medici

Ziare.com acum 29 minute
Un poliţist au fost găsit duminică, 1 decembrie împuşcat în zona capului, în sediul Poliţiei Oraşului Abrud, el primind îngrijiri medicale. ”La data de 1 decembrie 2024, în jurul orei 09.10, în timp ce se afla la sediul Poliţiei Oraşului Abrud, un p

Maia Sandu: Iubim România aşa cum iubeşti o soră mai mare

Mediafax acum 20 minute
Preşedinta Maia Sandu a transmis, cu ocazia Zilei Naţionale a României, un mesaj de solidaritate, subliniind legăturile culturale, lingvistice şi de valori dintre Republica Moldova şi România. Maia Sandu a accentuat importanţa unei Românii puternice

„Eu cred că astăzi românii au de ales între stabilitate şi haos”, afirmă Marcel Ciolacu

Libertatea acum o ora
Preşedintele PSD, premierul Marcel Ciolacu, a afirmat că a votat ca România să rămână în spaţiul Schegen, în Uniunea Europeană şi în NATO şi crede că românii au de ales între stabilitate şi haos.

Ilie Bolojan: „Am votat cu gândul la România modernă şi la România europeană”

Libertatea acum o ora
Preşedintele interimar al PNL, Ilie Bolojan, a anunţat că a votat cu gândul la România modernă şi la România europeană, dar şi pentru familie, pentru comunitate şi pentru ţară.

Simona Halep: Suntem într-un moment important pentru ţară. Haideţi să votăm pentru România, pentru Europa, pentru noi

News.ro acum o ora
Simona Halep a transmis un mesaj, duminică, prin care îndeamnă românii să meargă la vot, ea afirmând că acesta este un moment important pentru ţară. "La mulţi ani, România! Suntem într-un moment important pentru ţară. Haideţi să votăm pentru România

Antony Blinken, mesaj de Ziua Naţională: „Angajamentul României pentru securitate şi democraţie în Europa este o inspiraţie pentru toate naţiunile”

News.ro acum 2 ore
Secretarul de Stat al SUA, Antony Blinken, a apreciat, în mesajul de Ziua Naţională, „angajamentul României pentru securitate şi democraţie în Europa” şi a subliniat „poziţia de lider” a României „în a ajuta cerealele ucrainene să ajungă pe pieţele

Drone ruseşti au ţintit Kievul într-un atac nocturn

Mediafax acum o ora
Rusia a lansat un atac cu drone asupra Kievului în timpul nopţii, au declarat duminică oficialii ucraineni, scrie Reuters. Apărarea aeriană a distrus mai multe drone deasupra oraşului, potrivit administratorului militar Serhiy Popko. Nu au fost rapo

ALEGERI PARLAMENTARE 2024 - Aproape 2 milioane de persoane au votat la secţiile din ţară, la patru ore de la deschiderea urnelor. Prezenţa la nivel naţional este 11 %, mult mai mare decât în urmă cu 4 ani

News.ro acum 41 minute
Aproape 2 milioane de persoane au votat la secţiile din ţară, la patru ore de la deschiderea urnelor. Prezenţa la nivel naţional este 11 %, mult mai mare decât în urmă cu 4 ani. În ţară, au votat aproape 2 milioane de persoane: peste 1.8 pe liste pe

IPJ Constanța Două incidente electorale, în ultimele 24 de ore

Ziua Constanta acum 44 minute
În această dimineață, 1 decembrie 2024, efectivele Ministerului Afacerilor Interne din județul Constanța, care au asigurat, pe parcursul nopții, măsurile de protecție a celor 562 de secții de votare constituite la nivel județean, au predat președinț

Vremea

București
acum

dum.

4°/6°
lun.

4°/6°
mar.

2°/7°
mie.

2°/7°
Iasi
acum

dum.

2°/6°
lun.

-0°/5°
mar.

-0°/6°
mie.

0°/6°
Constanta
acum

dum.

5°/10°
lun.

8°/9°
mar.

7°/9°
mie.

8°/10°
Cluj-Napoca
acum

-0°
dum.

-0°/5°
lun.

1°/6°
mar.

-0°/5°
mie.

-1°/4°
Timisoara
acum

dum.

4°/9°
lun.

2°/6°
mar.

1°/7°
mie.

1°/7°