Pentru Compania Nationala a Huilei Petrosani, ordonanta de guvern care, in urma cu doi ani, trecea terenurile si activele nefolosite in patrimoniul primariilor din Valea Jiului a fost exact gura de oxigen de care avea nevoie.
Punerea in posesie a autoritatilor locale pe terenuri, puturi nefolosite sau foste incinte miniere a semanat cu programul "Petrol contra hrana", avand in vedere datoriile de sute de miliarde acumulate de Companie in contul primariilor din Vale.
La Uricani, de exemplu, autoritatile locale nu prea au ce face cu ruinele fostei preparatii, la Aninoasa primaria a bagat bani grei sa repare un fost camin de familisti, iar la Petrosani primaria a primit cadou inclusiv drumul de acces de la fosta mina Dalja la un put, sau un pod care facea parte din patrimoniul aceleiasi mine.
In unele cazuri, transferul de proprietate a insemnat o simpla hartie, pentru ca obiectivele in cauza erau deja finantate de primarii. Asa cum s-a intamplat cu complexul sportiv Arcasul din Aninoasa, pe care il intretineau autoritatile locale, desi figura ca fiind al minei.
Singurul care a castigat din afacerea asta a fost Toni Terteci, unul dintre pionierii turismului din Petrosani, care se afla de mai multi ani in litigiu cu CNH pentru un teren, pe care primaria i l-a dat fara bataie de cap.
Pe de alta parte, Compania Nationala a Huilei Petrosani a mai scapat de niste cheltuieli, in afara stingerii datoriei, pentru ca toate aceste cladiri si terenuri erau purtatoare de impozit.
In rest, firmele private care mai fac afaceri cu Compania mai cer cate un sechestru pe Hotelul Onix, pe satul de vacanta de la Eforie sau chiar pe sediul institutiei, pentru ca cea mai mare companie miniera din Romania exceleaza la orice, numai la plati nu. Pentru Compan