•Incepand de astazi, Ioan Bucu este noul director al Directiei pentru Sport a Judetului (DSJ) Iasi, urmand sa-l inlocuiasca in functie pe fostul sef, Grigore Ursanu •Dupa mai mult de patru ani de cand a fost demis din fruntea DSJ, Ioan Bucu si-a castigat in instanta dreptul de a reveni la conducerea Directiei •Fostul director, Grigore Ursanu, a contestat insa ordinul de eliberare din functie, declarand ca se mai gandeste daca va actiona in instanta decizia Agentiei Nationale pentru Sport •"Nu am nimic cu domnul Bucu. El si-a aparat drepturile, la fel cum voi face si eu", a spus Ursanu
Directia pentru Sport a Judetului (DSJ) Iasi are, incepand de astazi, un nou sef. Este vorba despre Ioan Bucu, nimeni altul decat cel care a ocupat aceasta functie pana in anul 2001, cand in fruntea DSJ a venit Grigore Ursanu. Atunci insa, Bucu a fost schimbat abuziv din functie, iar noul director si-a obtinut dreptatea abia acum, dupa patru ani de umblat prin salile de judecata. In cele din urma, instantele de judecata i-au dat dreptate lui Bucu si au obligat Agentia Nationala pentru Sport (ANS) sa-l reincadreze pe acesta pe postul pe care il ocupase pana in anul 2001. Abia aici incep insa problemele. Asta pentru ca functia de director al DSJ este ocupata prin concurs de Grigore Ursanu, iar ANS trebuie sa-l schimbe pe acesta din post fara a-i gasi vreo greseala. Mai mult decat atat, la toate controalele pe care le-a avut la Directie, Ursanu a primit de fiecare data calificativul "Foarte Bine". In aceste conditii, practic ANS trebuie sa-l sacrifice pe Ursanu pentru a indrepta o greseala comisa in urma cu patru ani de zile. Incurcaturile nu se opresc aici, din moment ce Grigore Ursanu a contestat deja Ordinul de eliberare din functie, emis de ANS.
Contestatia lui Ursanu
Fostul sef al DSJ contesta faptul ca forul de la Bucuresti nu i-a acordat