Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Neregulile Amur Company SRL vor ajunge la Traian Basescu

Publicat in Buna Ziua Iasi, vineri 30 septembrie 2005 ·

•Presedintele Traian Basescu va afla despre modul in care este facuta legea in municipiul Iasi •Acesta va fi informat despre modul in care au inceput lucrarile la SC Amur Company SRL fara a exista o autorizatie de constructie

Neregulile cu privire la atribuirea unui spatiu de catre Consiliul Local al Primariei Iasi catre SC Amur Company SRL, ale carui lucrari de constructie sunt executate de societatea comerciala Fene Grup SA, a deputatului Relu Fenechiu, vor ajunge pe masa presedintelui Traian Basescu. Este vorba despre modul in care Consiliul Local a atribuit un spatiu de pe bulevardul Poitiers spre concesionare, chiar daca mai exista inca o cerere pentru aceeasi suprafata de teren din partea unei alte societati comerciale, Autoned SRL. Mai mult, chiar daca exista un conflict cu privire la atribuirea suprafetei respective, firma deputatului liberal Relu Fenechiu a adus muncitorii la fata locului sa pregateasca terenul pentru constructie, chiar daca nu exista inca o autorizatie de constructie. Practic, SC Fene Grup SA a aratat ca este mai presus de lege si a inceput lucrarile, numai pentru faptul ca Fenechiu a ajuns la putere, iar patronul societatii unde au inceput lucrarile este tocmai nasul lui Fenechiu, Paul Acasandrei. De altfel, firma lui Fenechiu a mai avut inca o tentativa de a incepe lucrarile la SC Amur Company SRL, insa inspectorii de la primarie, precum si cei de la Inspectoratul Judetean in Constructii au emis un ordin de sistare a lucrarilor. Intrucat acel ordin nu a fost retras, lucrarile incepute in luna septembrie de Fene Grup SA sunt ilegale, fiind in vigoare vechiul ordin. Intrucat SC Autoned SRL a facut un memoriu catre Prefectura Iasi si nu a fost luata nici o masura, firma nedreptatita a apelat si la Basescu, sperand ca acesta isi va respecta promisiunile facute in campania electorala. Aceasta deoarece Basescu a spus ca va l

Articolul in Buna Ziua Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O tânără de 20 de ani a decedat, iar alți trei tineri au fost răniți, într-un accident rutier produs în Târgu-Neamţ

Ziua Constanta acum o ora
O tânără de 20 de ani a decedat, iar alţi trei tineri au fost răniţi într-un accident rutier care s-a produs, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în oraşul Târgu-Neamţ, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Neamţ, potrivit Agerpres. La

Cod galben de caniculă şi disconfort termic accentuat, în Capitală

Ziarul Financiar acum 30 minute
Vremea va fi călduroasă şi disconfortul termic va creşte în Capitală, la începutul săptămânii viitoare, informează Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM), în prognoza specială pentru municipiul Bucureşti. Începând de duminică, ora 12:00, până

MApN organizează o ceremonie militară şi religioasă de Ziua Aviaţiei Române

Ziarul Financiar acum o ora
Cu ocazia Zilei Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene, sărbătorită duminică, 20 iulie, la Monumentul „Eroilor Aerului” din Piaţa Aviatorilor se va desfăşura o ceremonie militară şi religioasă, informează MApN. Evenimentul va începe la ora 10:00, pot

Oleksandr Usyk, KO devastator în lupta anului. Ucraineanul e campion mondial absolut la categoria grea

Adevarul acum 55 minute
La 38 de ani, Oleksandr Usyk a mai scris o pagină în istoria boxului profesionist. Pe stadionul Wembley, în fața a 90.000 de spectatori, ucraineanul l-a învins prin KO în repriza a 5-a pe reprezentantul gazdelor, Daniel Dubois, și a redevenit campio

Echipa națională de polo a României, victorie cu Canada și va juca pentru clasarea finală pentru locul 9 la Campionatul Mondial

G4Media acum 43 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Naţionala de polo a învins, duminică, reprezentativa Canadei, scor 18-12, în primul meci pentru locurile 9-12, la Campionatul Mondial din Singapore. Tricolorii vor juca astfel pentru clasarea finală

Două cutremure în largul coastei Kamceatkăi, în Extremul Orient rus, declanșează avertizare de tsunami

G4Media acum 43 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Două cutremure cu magnitudinea de 6,7 şi 7,4 s-au produs duminică în largul coastei Kamceatkăi, în Extremul Orient rus, declanşând o avertizare de tsunami, potrivit USGS (USGS), informează AFP, trans

CEO-ul Astronomer demisionează după incidentul viral de la concertul Coldplay

Ziarul Financiar acum 29 minute
Directorul general al companiei de tehnologie Astronomer din New York, Andy Byron, a demisionat după ce a fost văzut îmbrăţişând o angajată la un concert Coldplay, potrivit unei declaraţii transmise CNN. Consiliul de administraţie al Astronomer a ac

Obiceiuri şi tradiţii de Sfântul Ilie. Ce nu ai voie să faci azi, 20 iulie, sub nicio formă

Cancan acum o ora
Sfântul Ilie este sărbătorit, în fiecare an, pe data de 20 iulie în fiecare an. El este celebrat ca fiind un mare făcător de minuni și aducător de ploi în vreme secetoasă. Sfântul și marele proroc Ilie, a primit de la Dumnezeu darul de a deschide și

Hong Kong-ul emite cel mai înalt cod de furtună, în timp ce taifunul Wipha se apropie; Peste 200 de zboruri anulate

News.ro acum 41 minute
Autorităţile din Hong Kong au emis duminică cel mai înalt nivel de avertizare meteo, pe fondul apropierii taifunului Wipha, care aduce ploi torenţiale şi vânturi puternice, care depăşesc 167 km/h. Peste 200 de zboruri au fost anulate, relatează Reut

Coreea de Sud: 14 persoane au murit, după ce ploile abundente au provocat alunecări de teren şi inundaţii

News.ro acum 2 ore
Doi oameni au murit şi alţi doi erau daţi dispăruţi duminică în oraşul-staţiune Gapyeong din Coreea de Sud, după ce o alunecare de teren a înghiţit case şi maşini, în timpul unei perioade de ploi abundente, relatează Reuters. Astfel, numărul decesel

Vremea

București
acum

28°
dum.

18°/34°
lun.

23°/38°
mar.

25°/41°
mie.

23°/36°
Iasi
acum

24°
dum.

17°/36°
lun.

18°/34°
mar.

22°/38°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

29°
dum.

19°/30°
lun.

22°/29°
mar.

24°/31°
mie.

23°/26°
Cluj-Napoca
acum

22°
dum.

17°/28°
lun.

17°/32°
mar.

20°/31°
mie.

18°/30°
Timisoara
acum

26°
dum.

19°/35°
lun.

20°/39°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°