Sunteti la curent cu problemele Teatrului National din Timisoara?
Faptul ca Timisoara nu mai este in circuitul perfomantei este pacat. Dar acum trebuie sa nu ne legam de trecut, sa vedem cum isi va face treaba noul director si va trebui sa judecam in functie de rezultate. Sunt insa la curent cu eforturile pe care le face doamna Doina Popa. Am inteles care este ideea, pe care am priceput-o tehnic, dar imi este greu sa o pricep cultural. Spectacolul nostru are doua reprezentatii intr-un oras care numara 400.000 de oameni si, in general, se vand cu greu bilete pentru a doua reprezentatie. Asta imi dovedeste ca un procent ingrijorator de mic este iubitor de teatru. Aici intervine riscul. Tentatiile sunt altele: televiziunea, circul.
Cum a fost sa intrati in pielea lui Ceausescu?
Sunt un simplu actor, sunt disciplinat si accept orice propunere daca ma intereseaza. Am lucrat alaturi de un colectiv, zic eu, deosebit, din care au facut parte Coca Bloos sau Mihai Dinvale. Autorul piesei, Denis Dinulescu, unul dintre fondatorii revistei Catavencu, dinaintea Academiei Catavencu, este un scriitor foarte interesant. Dar textul a fost doar un pretext si l-am upgradat pentru a fi inteles si de generatiile care au prins contur dupa 1989. Am acceptat si pentru ca am zis ca, dupa 15 ani, trebuie sa ne confruntam cu istoria. Acea epoca a fost, fie ca ne place, fie ca nu ne place. Si apoi Alexandru Tocilescu a montat piesa, mai este Mihai Dinvale, un alt timisorean, Nicu Alifantis, tot timisorean, ca si mine. Asa ca ne-am zis nu om fi noi toti nebuni daca ne-am apucat sa montam povestea asta.
Este o reconstituire istorica?
Practic, nu are nici o legatura cu ce s-a intamplat istoric, decat poate in paralel. La Bucuresti, de exemplu, vin la reprezentatii oameni de la 14 ani la 80 de ani, iar biletele sunt vandute cu trei zile inainte. Am jucat ace
