Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Embargo pentru firmele neserioase care lucreaza la Cuza

Publicat in Buna Ziua Iasi, duminică 9 octombrie 2005 ·

•Societatile comerciale care au avut contracte in derulare cu Universitatea Al. I. Cuza si nu au respectat obligatiile contractuale vor fi excluse de la procedurile pentru acordarea contractelor de achizitii

Firmele care nu au respectat contractele cu Universitatea Al. I. Cuza pot sa isi ia gandul de la alte asemenea colaborari timp de doi ani. Pentru corectitudinea efectuarii achizitiilor de la Universitatea Al. I. Cuza (UAIC), conducerea institutiei a hotarat ca firmele care au dovedit, оn trecut, ca sunt incapabile sa respecte obligatiile contractuale fata de universitate sa fie excluse de la procedurile pentru acordarea contractelor de achizitie. Astfel, furnizorii care au оncalcat grav contractele оncheiate cu universitatea, pentru livrarea de bunuri, lucrari sau servicii, nu vor mai avea dreptul sa participe, timp de doi ani, la viitoarele licitatii sau solicitari de oferte organizate de Universitatea Al. I. Cuza (UAIC). Cel mai frecvent, оncalcarea clauzelor contractuale se refera la оntarzieri nejustificate оn livrare sau nerespectarea conditiilor negociate privind calitatea produselor sau serviciilor. Prin aceasta decizie, conducerea universitatii urmareste sa evite pagubele financiare si deficitul de imagine creat de societatile care nu sunt in stare sa respecte clauzele contractuale. Din cauza ca au ramas cu foarte multe locuri libere la studiile doctorale, facultatile de la UAUC organizeaza o noua sesiune de admitere la doctorat. De miercuri, 5 octombrie, vor incepe оnscrierile pentru admiterea la studii doctorale, pentru jumatate din locurile finantate de la bugetul de stat ramase dupa prima sesiune de admitere. Оnscrierea candidatilor va avea loc la fiecare facultate, pana pe 14 octombrie, probele de concurs se vor desfasura оn zilele de 17 si 18 octombrie, iar candidatii admisi vor fi оnmatriculati pe 24 octombrie. In prima

Articolul in Buna Ziua Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mesaje și urări de „La mulți ani”, de Sfântul Ilie

HotNews acum 11 ore
În 20 iulie, creștinii ortodocși îl sărbătoresc pe Sfântul Ilie, considerat făcător de minuni şi aducător de ploi în perioadă de secetă. Este şi ziua Aviaţiei Române, Sfântul Ilie fiind considerat ocrotitorul aviatorilor. Iată câteva felicitări și „

CEO-ul Astronomer demisionează după incidentul viral de la concertul Coldplay

Mediafax acum o ora
Consiliul de administrație al Astronomer a acceptat demisia lui Byron și va începe căutarea unui nou CEO, potrivit declarației. În urma videoclipului viral cu Byron, au început să circule online presupuse declarații ale lui Byron în care acesta recu

Alegerile din Japonia, un test crucial pentru prim-ministrul Ishiba

Mediafax acum 56 minute
Sondajele de opinie sugerează că Partidul Liberal Democrat al lui Ishiba și partenerul de coaliție, Komeito, ar putea să nu obțină cele 50 de locuri necesare pentru a păstra controlul asupra camerei superioare a parlamentului, cu 248 de locuri, într

Ministrul Pîslaru, despre banii alocați României în următorul buget european: „O sumă bună la prima vedere, dar vine cu condiții stricte”

HotNews acum 10 ore
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, anunţă, sâmbătă seară, că a studiat în detaliu noul Cadru Financiar Multianual 2028–2035, propus recent de Comisia Europeană, iar României i se propune o alocare iniţială de 60 miliard

Jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250)

Ziua Constanta acum 12 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă de elvețianca Jil Teichmann, cu 6-4, 6-3, sâmbătă, în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, potrivit Agerpres. Cîrstea (35 ani, 166 WTA)

Un planor s-a prăbușit în Olt. Pilotul a murit

HotNews acum 14 ore
Un planor s-a prăbuşit, sâmbătă după-amiază, pe un câmp din judeţul Olt, între localităţile Caracal şi Drăghiceni, informează News.ro. Primele informaţii oferite de ISU Olt arătau că pilotul era încarcerat. El a fost scos, fiind însă declarat mort.

Tragedie în Vietnam: Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Golful Ha Long - VIDEO

News.ro acum 12 ore
Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Vietnam, relatează presa locală, citată de Sky News. Wonder Sea transporta 53 de persoane, inclusiv cinci membri ai echipajului, când s-a răsturnat din cauza vântulu

SuperLiga: Universitatea Cluj și UTA Arad, remiză cu goluri în etapa a doua

HotNews acum 12 ore
Universitatea Cluj și UTA Arad au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat, sâmbătă, în etapa a doua din SuperLiga. Unversitatea Cluj – UTA Arad 1-1 Deși gazdele au avut mai multe ocaziî în prima parte a meciului, oaspeții au deschis scorul

Scenă rară în Turul Franței! O spectatoare a fost lovită de mașina echipei Ineos-Grenadiers

Gazeta Sporturilor acum 10 ore
Sâmbătă, 19 iulie, în etapa a 14-a a Turul Franței, o spectatoare care a intrat pe carosabil cu telefonul mobil a fost lovită de o mașină a echipei Ineos-Grenadiers, care nu a mai putut să o evite. o distanță de aproape 170 de kilometri

Alianța oligarhului pro-rus Ilan Șor nu va putea participa la alegerile din Moldova. Motivele deciziei Comisiei Electorale de la Chișinău

HotNews acum 12 ore
Blocul „Victoria-Pobeda” nu a fost înregistrat pentru a participa la alegerile parlamentare preconizate pentru 28 septembrie în Republica Moldova. O decizie în acest sens a fost votată sâmbătă de către membrii Comisiei Electorale Centrale (CEC) de l

Vremea

București
acum

21°
dum.

19°/35°
lun.

22°/38°
mar.

25°/42°
mie.

23°/37°
Iasi
acum

19°
dum.

17°/30°
lun.

18°/34°
mar.

22°/38°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

22°
dum.

20°/28°
lun.

22°/30°
mar.

24°/31°
mie.

24°/27°
Cluj-Napoca
acum

15°
dum.

15°/29°
lun.

17°/32°
mar.

21°/31°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

20°
dum.

19°/34°
lun.

21°/39°
mar.

20°/35°
mie.

21°/37°