Cind a sustinut, in ianuarie ’90, ca avem nevoie de douazeci de ani ca sa ajungem la adevarata democratie, toti ne-am suparat pe Silviu Brucan. Ni s-a parut ca e o perioada jignitor de lunga. Acum vedem ca „profetul" ne-a ascuns jumatate din adevar.
Patruzeci de ani este perioada adevarata, atit le-a trebuit fugarilor din Egipt condusi de Moise ca sa ajunga in Tara Promisa. Si asta nu pentru ca ar fi fost lung drumul sau pentru ca ar fi pierit calauzele. Pur si simplu, a fost nevoie de aceasta perioada pentru ca poporul lui Israel sa se aseze si sa inceapa o noua etapa cu oameni nascuti in libertate. Iar Silviu Brucan stia asta, desigur.
A injumatatit masura ca sa evite scandalul, probabil. Iar noi ne dam seama de asta abia acum cind scadenta celor doua decenii prezise se apropie tot mai mult. Mi-am reamintit de acest termen brucanian in urma unor discutii infierbintate declansate, pe site-ul „Cotidianului", de seria de articole care propun Generatia Asteptata.
Am citit niste rinduri revoltate scrise de oameni care se asteptau sa scoatem din mineca niste ingeri salvatori care sa inlocuiasca vechea generatie de politicieni: „Pai, astia sint?!".
Ca unul care, din cind in cind, viseaza (naiv?) sa se trezeasca intr-o Romanie brusc mai buna, mai prospera, mai senina, inteleg, pe jumatate, nazuintele unor cititori. Si noi am vrut sa va propunem 22 de politicieni neprihaniti, educati in Tibet, gata de sacrificiul suprem in cazul in care ar fi incercat cineva sa-i abata din drum.
Nu i-am putut convinge sa invete romaneste si sa se mute in Bucuresti pentru simplul fapt ca nu i-am gasit. Ne-am fi dorit sa gasim 22 de calugari franciscani, care nu au nici un bun personal si toate cistigurile le impart nevoiasilor, si sa-i convingem sa scoata viata noastra politica din marasmul actual, sa ne lumineze cu puritatea lor su
