Fiecare copil are o mama, un tata si cel putin un profesor. Iata deci ca fara profesor nu se poate. Aproape ca se poate fara mama sau fara tata. Asta este lumea din jurul nostru. Se poate aproape orice. Dar fara profesor, viata nu e viata! El, profesorul, iti spune de ce infloreste liliacul primavara si uneori si toamna (parintii poate n-au observat asta). Iti explica de ce zboara zmeul pe care te straduiesti sa nu-l piezi in vânt. El iti spune povestile povesti, cu zmei si zâne, sau povestile adevarate in care copiii s-au ratacit pe strazi, uitati acolo de unii sau de altii. Profesorul este omul demodat care te invata ca trebuie sa ajungi la timpul potrivit, la locul potrivit, eventual cu o crizantema in mâna. El zice ca viata nu-i chiar o gluma si ca trebuie sa te agati de ea cu toata forta. Atunci iti arata ca poti sa desenezi, sa construiesti o casa, un pod sau un satelit. Asta daca tu stii ca esti un copil minune. Tot el te invata de ce esti tu atât de puternic si indraznet. Profesorul stie ca tu ai idealuri, dorinte si modele de viata. El, Profesorul, ar putea fi un model, dar... au cam uitat toti ca el exista. Si totusi, când toti au uitat ca un copil are nevoie de bucurie, el, profesorul, deschide balul „bobocilor“ sau prezideaza ceremonios festivalul poeziei. Poate doar alaturi de el, copiii au invatat ca muntii sunt la noi acasa, ca tabara de vara inseamna soare revarsat adânc in mare. Toata lumea alearga in jurul copilului: oameni, pasari, masini, soare si stele si nimeni nu-i spune de ce. El, profesorul, stie. Chiar daca n-ar sti tot, are intelepciunea sa nu se afle, are curajul sa spuna ca timpul va mai rezolva din probleme. Si când copilul e trist si nu mai intelege nimic, profesorul ii spune ca oamenii sunt si buni, dar trebuie sa ai rabdare cu ei, sa inveti sa-i cunosti, sa-i intelegi. Poate timpul iti da si dreptul sa judeci greselile lor, cine stie.