Fostul presedinte al Romaniei Emil Constantinescu a iesit la rampa cu o strategie interesanta pentru relansarea patriei si pentru contracararea oligarhiei securisto-comuniste. Si proiectul tinerei "generatii europene", care ar trebui s-o inlocuiasca pe cea a desertului rosu la carma tarii, si larga retea de parteneriat si colaborare intre diversele segmente ale societatii romanesti in vederea solutionarii unor probleme spinoase, si reformarea din temelii a institutiilor statului etc. sunt, teoretic, extrem de necesare si ar putea urni Romania catre un standard decent al democratiei si bunastarii. Numai ca, practic, nu stim pe ce se bazeaza domnul Constantinescu atunci cand avanseaza aceste proiecte. Daca ne aducem bine aminte, a mai beneficiat o data de un suport extraordinar al societatii civile, care l-a propulsat pana in functia suprema in stat, pentru ca, dupa trei ani si jumatate de stat la Cotroceni, sa esueze lamentabil. Asta desi in timpul mandatului sau Romania chiar a facut progrese importante in reformarea, dureroasa, dar necesara, a sistemului. Din pacate insuficient constientizata de populatie. Si nu din vina oamenilor, ci din vina unei crase lipse de comunicare intre CDR si populatie. De fapt, nici macar liderii taranisti din acea vreme nu constientizau ca erau singurii care si-au indeplinit promisiunile din "Contractul cu Romania", asumandu-si cu o teribila nonsalanta neimplinirile colegilor de coalitie liberali si democrati, mai smecheri si mai cunoscatori in sforarii politico-mediatice. Drept urmare, taranistii au fost azvarliti in afara parlamentului. Si cu "sprijinul" domnului Constantinescu, care i-a lasat cu ochii in soare, fara prezidentiabil, chiar inainte de campania electorala, spre bucuria oligarhiei comunisto-securiste. Acum, dupa cinci ani si mai bine de reflectii, Emil Constantinescu s-a gandit sa iasa din nou la rampa, cu atacuri dure l