Dintre cei trei presedinti postdecembristi ai primului an de mandat, Traian Basescu se erodeaza cel mai iute.
In aprilie 1997, Emil Constantinescu se bucura de increderea a 57% dintre romani. Peste cinci luni, in octombrie 1997, beneficia de 54% in materie de incredere. O scadere de 3%.
In ianuarie 2001, la inceputul primului an de mandat, Ion Iliescu avea 59%. In septembrie 2001 ramasese cu 54,1%. O scadere de 5 procente.
Traian Basescu se bucura in februarie 2005 de increderea a 63% dintre romani. In noiembrie avea doar 50%. O scadere dramatica nu numai ca ritm (13%!!!), dar si ca realitate (sub procentajul cu care a biruit in turul al doilea).
Uriasul ritm al erodarii nu-i intamplator. El isi gaseste explicatia in prestatia lui Traian Basescu de-a lungul lui 2005. Si, mai ales, nu-i de contracarat cu mijloacele folosite pana acum. Oricat s-ar stradui Traian Basescu, sacrificandu-si apropiatii, punand la cale montaje literar-artistice mediatice, erodarea va continua daca nu va intelege un adevar de esenta al vremurilor noastre: ca, vrem sau nu, Romania lui 2005 nu mai e Romania lui Ceausescu. Tara in care unui om ii era suficient sa spuna ceva pentru ca acel ceva sa se indeplineasca. Pentru a-si realiza un obiectiv in Romania lui 2005, un politician, fie el si unul care se crede, precum Traian Basescu, intruchiparea a ce are mai bun aceste plaiuri, trebuie sa faca o mie si una de lucruri.
Asemenea tuturor candidatilor la jiltul de la Cotroceni, Traian Basescu a promis marea cu sarea in campania electorala. Spre deosebire de ceilalti candidati postdecembristi insa, el a gasit de cuviinta ca trebuie sa-si indeplineasca fie si o parte dintre fagaduieli. Drept pentru care, chiar de la inceputul mandatului, s-a implicat spectaculos in viata politica interna, sugerand chiar un soi de sef de stat altoit cu mladita de prim- ministru.
Dup
