Miercuri seara, pentru prima data de la demararea negocierilor, un guvern din Uniunea Europeana, cel belgian, a cerut amanarea aderarii Romaniei cu un an. Motivele nu sunt putine si, mai ales, sunt foarte bine cunoscute. Ele tin de nivelul insuficient de pregatire in domeniile anticoruptie, reforma justitiei, mediu si situatia minoritatilor.
In concluzie, reprezentantul Belgiei, ministrul de Externe Karel de Gucht, a spus ca raportul Comisiei Europene din octombrie 2005 nu a fost suficient de convingator.
A doua zi, dupa adoptarea raportului Moscovici de catre plenul Parlamentului European, comisarul pentru extindere Olli Rehn a mai indulcit, diplomatic, efectul descurajator al semnalului dat de Gucht si s-a declarat increzator in atingerea obiectivului "2007".
Tinand cont de situatia Romaniei, cu investitii straine putine, cu un grad de saracie semnificativ si cu o economie inflamata de un consum nesanatos, bazat pe importuri, ar fi absurd sa ne gandim vreun moment ca ar trebui sa fim rasplatiti cu "automatismul aderarii".
Si asta pentru ca anul 2005 a fost unul dificil pentru toti, unul in care puterea a trebuit sa sparga cercul vicios in care ne blocasera cei patru ani de guvernare PSD. Patru ani care au fost caracterizati de proasta gestiune, ineficienta si coruptie.
Patru ani in care Cabinetul Nastase a tolerat indisciplina financiara, in care au crescut permanent taxele si impozitele, mizand pe o crestere a veniturilor, dar s-a ales numai cu o acumulare fara precedent a datoriilor neplatite catre buget si cu o dezvoltare puternica a economiei subterane.
Patru ani in care sectorul intreprinderilor de stat nu a fost restructurat eficient, dar in care a fost incurajata politizarea profunda a manageriatului si a sindicatelor. Patru ani in care cele doua structuri din domeniul concurentei au fost
