N-a trecut mult timp de cand, cu mare fast, s-a sarbatorit 1 decembrie. Peste o luna, pe 24 ianuarie, din nou aceleasi marsuri, depuneri de coroane de flori, cuvantari, focuri de artificii. Peste tot puzderie de drapele, aproape fara exceptie in orasele din Ardeal, nu insa si "dincolo".
Sa zicem ca asta sta in firea noastra. Motivatiile, daca le-am cauta, sunt complexe.
Dar, oare, chiar serbam momentul de triumf al istoriei romanesti ardelene, implinirea "visului secular", asa cum am invatat si cum se mai invata si azi la scoala? A fost, cu adevarat, 1 decembrie 1918, pasul de la care putea incepe, in mod firesc, doar urcusul, ascensiunea, depasirea statutului de provincie marginasa, de anexa a unui stat cu capitala in campie?
Sfaramarea sufletului
"Bilantul acestor ani este, intr-adevar, inspaimantator sub toate aspectele. Atata rau cat ne-a facut in cinci ani de zile plaga politicianismului regatean fara scrupule, nu ne-a facut politica ungureasca intr-o mie de ani.
Ungurii ne-au slabit fortele materiale, dar ei nu ne-au putut distruge sufletul; regatenii au izbutit sa ni-l sfarme aproape cu totul". Aceste randuri, amare si socante, fac parte din scrisoarea intitulata "Dupa cinci ani de la unire", trimisa de Onisifor Ghibu lui Octavian Goga, la 26 iunie 1924.
Ele sunt reproduse de deputatul interbelic de Nasaud, Vasile Moldovan, in volumul III al "Memoriilor" sale, redactate intre 1956 si 1960, nepublicate, pastrate in manuscris la Arhivele Nationale, filiala Bistrita-Nasaud.
Fruntas al organizatiei pe Ardeal a Partidului National Taranesc, Vasile Moldovan a fost membru al Comisiei romano-maghiare de aplicare a dictatului de la Viena.
In aceasta calitate, in septembrie 1940, la Budape
