Procurorii de la Parchetul de pe langa Tribunalul Iasi au hotarat trimiterea in judecata a lui Vasilica Agripa, din localitatea ieseana Coarnele Caprei, pentru savarsirea infractiunii de lovituri cauzatoare de moarte. Conform rechizitoriului, pe data de 22 iulie 2005, Vasilica Agripa a plecat la munca la camp, unde a stat pana in jurul orei 15.30. De aici a plecat spre casa, dupa ce, in prealabil, a consumat bauturi alcoolice la barul din sat. Din spusele magistratilor reiese ca barbatul, fiind in stare de ebrietate, si-a luat nevasta la bataie pe motiv ca aceasta nu a venit cu mancare dupa el la camp. De frica, sotia a fugit prin gradina la o vecina. In timp ce se ducea sa ia apa de la fantana, Agripa s-a intalnit cu Elisabeta Talasca, care a inceput sa-l certe ca-si bate nevasta. Anchetatorii sustin ca initial barbatul i-a spus vecinei sa taca, insa vazand ca aceasta nu are de gand sa se opreasca, a lovit-o cu palma peste fata. Deoarece femeia a continuat cu reprosurile, Agripa a mai lovit-o o data peste fata, cu pumnul. In urma loviturii primite, Elisabeta Talasca, de 66 de ani, a cazut si s-a lovit la cap, suferind un traumatism cranio-cerebral care, in cele din urma, i-a fost fatal. In urma finalizarii anchetei, procurorii de la Parchetul de pe langa Tribunalul Iasi au luat masura trimiterii in judecata a lui Vasilica Agripa.
Cristian ALBU
Procurorii de la Parchetul de pe langa Tribunalul Iasi au hotarat trimiterea in judecata a lui Vasilica Agripa, din localitatea ieseana Coarnele Caprei, pentru savarsirea infractiunii de lovituri cauzatoare de moarte. Conform rechizitoriului, pe data de 22 iulie 2005, Vasilica Agripa a plecat la munca la camp, unde a stat pana in jurul orei 15.30. De aici a plecat spre casa, dupa ce, in prealabil, a consumat bauturi alcoolice la barul din sat. Din spusele magistratilor reiese ca barbatul, fiind in stare de eb