Mesajul a fost trimis. Multumesc!

A fost finalizat dosarul transferului lui Daniel Pancu

Publicat in Buna Ziua Iasi, vineri 20 ianuarie 2006 ·

•Intr-o saptamana, judecatorii vor decide in mod definitiv daca il vor condamna pe fostul presedinte al clubului de fotbal Politehnica Iasi in scandalul transferului jucatorului Daniel Pancu la Rapid

Ieri, judecatorii de la Curtea de Apel Iasi au finalizat dosarul intocmit de procurorii ieseni impotriva fostului presedinte al clubului de fotbal Politehnica, Vasile Drutca, pentru comiterea infractiunii de abuz in serviciu, fals si uz de fals. Trebuie mentionat ca in luna ianuarie a anului 2001 Vasile Drutca a fost arestat preventiv de catre instantele iesene, fiind liberat dupa cinci zile de detentie. De altfel, in acest dosar, deciziile judecatorilor s-au batut cap in cap, Drutca fiind condamnat la trei ani de inchisoare si plata unor daune in valoare de aproximativ 180 mii Euro, dupa care a fost considerat nevinovat de catre Judecatoria si Tribunalul Iasi. "Clientul meu a fost achitat atat de Judecatorie, cat si de Tribunalul Iasi, ambele instante constatand inexistenta probelor pe care se bazeaza acuzatiile aduse de procurori", a declarat, ieri, avocatul Marius Sebastian Striblea, aparatorul lui Vasile Drutca. Acest dosar s-a aflat acum in faza de recurs la instanta superioara ieseana, dupa ce in primavara anului 2005 judecatorii de la Curtea de Apel l-au achitat pe Drutca pentru acuzatiile aduse de procurori. Ieri, reprezentantii Parchetului au cerut judecatorilor sa-l condamne pe Drutca pentru abuz in serviciu, fals si uz de fals, considerand ca deciziile luate de Tribunal nu au fost legale. Judecatorii au amanat pronuntarea pentru o saptamana. Tot acest scandal pentru care Drutca a fost chemat in boxa acuzatiilor a fost cauzat de transferul fotbalistului Daniel Pancu de la Rapid Bucuresti la echipa italiana, Cesena. Astfel, conform clauzelor din contractul de transfer al jucatorului iesean, de la Poli la Rapid, gruparea din Copou beneficia de

Articolul in Buna Ziua Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sfântul Ilie: Tradiții, obiceiuri și lucruri pe care nu ai voie să le faci pe 20 iulie pentru a avea noroc

Mediafax acum 42 minute
El este venerat atât pentru puterea sa spirituală, cât și pentru rolul său de apărător al credinței și de aducător al ploii, fiind totodată un personaj central în tradițiile populare românești. Sărbătoarea este însoțită de numeroase obiceiuri și cre

Ministrul Pîslaru, despre banii alocați României în următorul buget european: „O sumă bună la prima vedere, dar vine cu condiții stricte”

HotNews acum 2 ore
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, anunţă, sâmbătă seară, că a studiat în detaliu noul Cadru Financiar Multianual 2028–2035, propus recent de Comisia Europeană, iar României i se propune o alocare iniţială de 60 miliard

Alianța oligarhului pro-rus Ilan Șor nu va putea participa la alegerile din Moldova. Motivele deciziei Comisiei Electorale de la Chișinău

HotNews acum 4 ore
Blocul „Victoria-Pobeda” nu a fost înregistrat pentru a participa la alegerile parlamentare preconizate pentru 28 septembrie în Republica Moldova. O decizie în acest sens a fost votată sâmbătă de către membrii Comisiei Electorale Centrale (CEC) de l

Meme Stoica a ironizat din nou arbitrajul după ce FCSB n-a primit penalty la meciul cu Petrolul: „Mulțumim”

Gazeta Sporturilor acum 22 minute
Mihai Stoica (60 de ani), președintele Consiliului de Administrație de la , a publicat pe Facebook o poză cu glezna lui Andrei Gheorghiță (23 de ani), în urma unui duel cu Paul Papp (35 de ani) în careul ploieștenilor, în meciul câștigat de campioan

Un planor s-a prăbușit în Olt. Pilotul a murit

HotNews acum 6 ore
Un planor s-a prăbuşit, sâmbătă după-amiază, pe un câmp din judeţul Olt, între localităţile Caracal şi Drăghiceni, informează News.ro. Primele informaţii oferite de ISU Olt arătau că pilotul era încarcerat. El a fost scos, fiind însă declarat mort.

Jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250)

Ziua Constanta acum 4 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă de elvețianca Jil Teichmann, cu 6-4, 6-3, sâmbătă, în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, potrivit Agerpres. Cîrstea (35 ani, 166 WTA)

Incendiu în piața agroalimentară „Alexandru cel Bun” din Iași – Pompierii au intervenit cu mai multe autospeciale

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Pompierii au intervenit, sâmbătă seara, cu mai multe autospeciale pentru a stinge un incendiu izbucnit în piaţa agroalimentară ”Alexandru cel Bun” din municipiul Iaşi. Incendiul s-a manifestat cu deg

Scenă rară în Turul Franței! O spectatoare a fost lovită de mașina echipei Ineos-Grenadiers

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Sâmbătă, 19 iulie, în etapa a 14-a a Turul Franței, o spectatoare care a intrat pe carosabil cu telefonul mobil a fost lovită de o mașină a echipei Ineos-Grenadiers, care nu a mai putut să o evite. o distanță de aproape 170 de kilometri

SuperLiga: Universitatea Cluj și UTA Arad, remiză cu goluri în etapa a doua

HotNews acum 4 ore
Universitatea Cluj și UTA Arad au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat, sâmbătă, în etapa a doua din SuperLiga. Unversitatea Cluj – UTA Arad 1-1 Deși gazdele au avut mai multe ocaziî în prima parte a meciului, oaspeții au deschis scorul

Superliga: A venit prima victorie pentru campioană, Petrolul Ploieşti – FCSB 0-1

News.ro acum o ora
Echipa bucureşteană FCSB a învins sâmbătă seara, în deplasare, scor 1-0, echipa Petrolul Ploieşti, în etapa a doua din Superligă. La Ploieşti, campioana şi-a arătat intenţiile ofensive odată cu bara lui Miculescu din minutul 11, iar gazdele au repli

Vremea

București
acum

21°
dum.

19°/33°
lun.

23°/39°
mar.

25°/42°
mie.

24°/37°
Iasi
acum

20°
dum.

17°/30°
lun.

18°/34°
mar.

21°/39°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

21°
dum.

20°/29°
lun.

22°/30°
mar.

23°/30°
mie.

24°/26°
Cluj-Napoca
acum

17°
dum.

17°/28°
lun.

20°/32°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

19°
dum.

19°/35°
lun.

21°/39°
mar.

20°/35°
mie.

20°/36°