Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Anticoruptie - Seful DNA se plange din nou

Publicat in Jurnalul, joi 26 ianuarie 2006 ·

Seful Departamentului National Anticoruptie (DNA), Daniel Morar, a organizat ieri conferinta de presa la care il obliga legea lunar. Fara a da prea multe informatii, despre cazuri, Daniel Morar a tinut sa dea replici unor politicieni si sa atraga atentia cu privire la unele greutati pe care subordonatii lui le intampina in lupta impotriva marii coruptii.

"LISTA NEAGRA". Primul pus la punct pentru opiniile exprimate a fost premierul Tariceanu, care astepta o informare de la DNA pe cazul George Copos. "Nu spun eu daca a fost imixtiune sau intimidare, va spun ca eu nu am gresit". Oficialul a aratat ca nici o lege nu il obliga sa faca acest lucru atata vreme cat Copos "nu este cercetat pentru fapte comise in timpul mandatului".

Au urmat la "refec" liderii politici care s-au autosuspendat din functiile de partid. "Nu ne ajuta absolut deloc demisiile demnitarilor din functiile de partid. Ar fi mult mai interesant pentru noi si de ajutor daca s-ar retrage din functiile publice pe care le ocupa, pentru a ne da posibilitatea sa folosim proceduri pe care nu le putem utiliza", a spus Daniel Morar. Liderii politici avuti in vizorul DNA care s-au autosuspendat sau au incercat sa o faca sunt Adrian Nastase, Dan Ioan Popescu si George Copos.

Morar a subliniat ca intampina greutati din cauza unor "imunitati" si ca, de exemplu, prevederile privind perchezitiile facute la domiciliile unor parlamentari ar trebui modificate, "ori Constitutia, ori poate Regulamentele celor doua Camere". Morar ne-a spus ca a vrut sa perchezitioneze un parlamentar urmarit penal, altul decat cei cunoscuti deja cu dosare la DNA, dar ca a renuntat atunci cand a vazut cat de stufoasa si de lipsita de confidentialitate este procedura de obtinere a aprobarii. Parlamentului. "Ar fi aflat tot Parlamentul, ce sa mai gasesti atunci la perchezitie?..."

DOSARUL FLOTA Telegrafic, Morar

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

MApN organizează o ceremonie militară și religioasă de Ziua Aviației Române

Mediafax acum 16 minute
Evenimentul va începe la ora 10:00, potrivit Gândul. Pe timpul ceremoniei vor evolua aeronave militare aparținând Forțelor Aeriene Române – F-16 Fighting Falcon, C-130 Hercules, C-27J Spartan, AN-30, IAK-52, IAR-330 și IAR-99, elicoptere tip EC-135

Coreea de Sud: 14 persoane au murit, după ce ploile abundente au provocat alunecări de teren şi inundaţii

News.ro acum o ora
Doi oameni au murit şi alţi doi erau daţi dispăruţi duminică în oraşul-staţiune Gapyeong din Coreea de Sud, după ce o alunecare de teren a înghiţit case şi maşini, în timpul unei perioade de ploi abundente, relatează Reuters. Astfel, numărul decesel

Andy Byron a demisionat. CEO-ul Astronomer a devenit „vedetă” după ce a îmbrăţişat o angajată la un concert Coldplay

Adevarul acum 30 minute
CEO-ul companiei Astronomer, Andy Byron, a demisionat după ce a fost surprins îmbrățișându-se cu șefa de HR la un concert Coldplay, moment care a devenit viral pe reţelele de socializare.

WhatsApp pregătește o nouă funcție de inteligență artificială

HotNews acum o ora
Cea mai populară aplicaţie de comunicare din lume testează o funcţie care va rezuma mesajele necitite din mai multe conversaţii într-o singură operaţiune, scrie News.ro. După ce, în urmă cu o lună, a introdus funcţia Message Summaries, care rezumă m

Compania americană de investiții Blackstone se retrage din consorțiul pentru investiția în TikTok SUA, în contextul incertitudinilor comerciale cu China

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Gigantul american din domeniul capitalului privat Blackstone s-a retras din consorţiul care negociază investiţia în operaţiunile TikTok din Statele Unite, potrivit unei surse familiare cu discuţiile,

Mesaje și urări de „La mulți ani”, de Sfântul Ilie

HotNews acum 12 ore
În 20 iulie, creștinii ortodocși îl sărbătoresc pe Sfântul Ilie, considerat făcător de minuni şi aducător de ploi în perioadă de secetă. Este şi ziua Aviaţiei Române, Sfântul Ilie fiind considerat ocrotitorul aviatorilor. Iată câteva felicitări și „

Ministrul Pîslaru, despre banii alocați României în următorul buget european: „O sumă bună la prima vedere, dar vine cu condiții stricte”

HotNews acum 12 ore
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, anunţă, sâmbătă seară, că a studiat în detaliu noul Cadru Financiar Multianual 2028–2035, propus recent de Comisia Europeană, iar României i se propune o alocare iniţială de 60 miliard

Alegerile din Japonia, un test crucial pentru prim-ministrul Ishiba

Mediafax acum 2 ore
Sondajele de opinie sugerează că Partidul Liberal Democrat al lui Ishiba și partenerul de coaliție, Komeito, ar putea să nu obțină cele 50 de locuri necesare pentru a păstra controlul asupra camerei superioare a parlamentului, cu 248 de locuri, într

Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, propune Rusiei noi negocieri săptămâna viitoare pentru încetarea focului

Ziarul Financiar acum 11 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunţat sâmbătă că Ucraina a trimis Moscovei o ofertă pentru o nouă rundă de negocieri de pace săptămâna viitoare, exprimându-şi dorinţa de a accelera discuţiile pentru un armistiţiu, notează Reuters. Deşi

Ministra de Externe anunță o posibilă întâlnire între Nicuşor Dan şi Donald Trump: Merg în septembrie în SUA, pentru pregătiri

HotNews acum 12 ore
Ministra Afacerilor Externe Oana Ţoiu a anunțat sâmbătă seara, la Antena 3, că va pleca în luna septembrie în SUA, una dintre sarcini fiind legată de o posibilă întâlnirea pe care Nicuşor Dan o va avea cu Donald Trump. Întrebată cum poate România să

Vremea

București
acum

26°
dum.

19°/34°
lun.

22°/38°
mar.

25°/42°
mie.

23°/37°
Iasi
acum

23°
dum.

17°/36°
lun.

18°/34°
mar.

22°/38°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

26°
dum.

19°/30°
lun.

22°/30°
mar.

24°/31°
mie.

24°/27°
Cluj-Napoca
acum

20°
dum.

17°/28°
lun.

17°/32°
mar.

21°/31°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

23°
dum.

19°/35°
lun.

21°/39°
mar.

20°/35°
mie.

21°/37°