Mai sunt aproape patru luni până la începerea examenelor naţionale în învăţământul preuniversitar. Părinţii care nu şi-au dat copiii la meditaţii de la începutul anului şcolar caută Mai sunt aproape patru luni până la începerea examenelor naţionale în învăţământul preuniversitar. Părinţii care nu şi-au dat copiii la meditaţii de la începutul anului şcolar caută să "îngraşe porcul în Ajun". Pentru o familie cu doi copii, ambii în clase terminale (a VIII-a sau a XII-a), pregătirea în particular a copiilor poate afecta serios bugetul familial. Meditarea fiecărui copil la trei materii, de regulă română, matematică şi o limbă străină, costă, în medie, 4 milioane pe lună. Cumulat, pentru cei doi învăţăcei suma de plată depăşeşte un salariu mediu pe economie, adică aproximativ 7,7 milioane pe lună. Jumătate dintr-o clasă, la meditatori "Numărul de ore alocat unei anumite materii nu este suficient pentru a transmite toate informaţiile prevăzute în programă. În plus, o clasă are foarte mulţi elevi, astfel că o evaluare individuală a cunoştinţelor elevilor este greu de realizat", ne-a declarat Florica Maria Puşcaş, directorul general al Colegiului Bănăţean din Timişoara. Astfel, apare nevoia părinţilor de a avea o persoană care să supravegheze îndeaproape copilul şi să îi raporteze progresele sau lipsurile acestuia. "La clasa a opta, peste jumătate din elevi iau meditaţii, dar nu cu profesorii de la clasă, deoarece am interzis acest lucru. De regulă, elevii fac progrese mari după ce încep să înveţe şi în particular", ne-a precizat Radu Cihodariu, directorul şcolii nr. 195 din Capitală. Vedetele au intrat pe piaţa meditaţiilor Pe "piaţa meditaţiilor", oferta este bogată: de la engleză, franceză, română şi matematică şi până la creativitate, expresivitate, pian, acordeon şi clarinet. Pentru că preţurile nu sunt exagerate şi de cele mai multe ori profesorul este dispus să vin