Cred ca intrebarea insasi tradeaza un fel de nevroza culturala tipic romaneasca. Intram in panica la gindul ca discursurile inalt literare si-ar putea pierde puritatea. Dupa mine, impartirea cimpului cititorilor profesionisti in teoreticieni-istorici-critici literari si in jurnalisti culturali e un semn de normalitate. Elitele ramin elite, dar iata ca stiu sa vorbeasca si in limbaje mai plebee, cistigind de fapt un public pe care criticul „specialist“ oricum nu-l avusese.
Mi se pare putin ipocrita ingrijorarea, pronuntata dupa ani de zile in care ne-am plins ca „nimeni nu mai citeste“, pentru pierderea de „teren“ sau de „capital simbolic“. Este o ingrijorare sora cu aceea articulata de spiritele subtiri la aparitia volumului lui Cartarescu despre femei (care face prozeliti si editii pirat) sau la transformarea lui Dan C. Mihailescu in „omul care aduce cartea“. Personal, ma bucur de orice pretext de a vorbi despre carti si de a-i vedea si pe altii facind-o. Deci, sint pentru.
3. Sigur ca da. Prima modificare e una de limbaj; dinspre o specializare matura, sau, dimpotriva, dinspre un eseism impre-sionist, se merge spre limbajul jurnalistic: precis, fara redundante, strict denotativ, dar si cu judecata de valoare obligatorie. Implicita este si modificarea de miza: dinspre una estetica spre una primordial informativa, de comunicare si, nu in ultimul rind, pragmatica. Cui foloseste – e o intrebare sanatoasa din cind in cind. Desigur, intervin si mizele politicilor culturale pe care le propun (nu neaparat subversiv) publicatiile literare cele mai autoritare pe piata. Locul criticului cu cea mai buna prezenta publica.
Cred ca intrebarea insasi tradeaza un fel de nevroza culturala tipic romaneasca. Intram in panica la gindul ca discursurile inalt literare si-ar putea pierde puritatea. Dupa mine, impartirea cimpului cititorilor profesio
