Daca limba romana - si nu limba de lemn - ar face politica, atunci "viclenia" ei ar fi atat de rafinata, incat am fi cu totii dusi de nas. De pilda, nu vi se pare extrem de sugestiv ca substantivul "interes" este de genul neutru? A avea un interes presupune din capul locului a fi partinitor, a fi de o parte sau de cealalta In general, cand se vorbeste despre grupuri de interese, accentul cade inevitabil pe ultimul termen. Aproape ca nici nu ne intereseaza cine are un interes, si mai ales ce fel de interes, ci numai interesul propriu-zis, pe care, bineinteles, il desfidem. Asa se face ca, in majoritatea cazurilor, la auzul cuvantului, ne incruntam si privim banuitor. Interes... Hm, deci cineva incearca sa pacaleasca, sa fure caciula altuia, a ta, poate.
Ar fi insa, cred, mai util sa ne concentram atentia asupra intregii sintagme si, inainte, chiar asupra cuvantului "grupuri". Utilizarea lui pe scara larga este mai recenta decat s-ar crede; in orice caz, el a fost folosit mult mai des si cu sensuri noi dupa 1989. Grupurile nu erau bine vazute in perioada comunista. Ceea ce conta era "masa", care, in principiu, avea un singur interes: "interesul national" (totdeauna amenintat), iar in rest trebuia sa fie cat mai dezinteresata.
Ma gandesc, de aceea, daca nu cumva suspiciunea cu care inca privim un om sau un grup "cu interese" vine din acea perioada, cand toti eram obligati sa avem un singur interes. Cei care isi doreau altceva de fapt complotau. Cine gandea altfel, cine dorea altfel, cine avea alte nevoi decat "masa" era un eretic, merita sa fie urmarit (de Securitate), pus la stalpul infamiei, exclus.
Dupa 1989, societatea "s-a spart" in grupuri tot mai mici. Am ajuns, la 16 ani de la Revolutie, o societate de minoritati care interactioneaza, de mici grupuri cu interese adesea divergente. Majoritatile sunt mai degraba simbolice si inoperante. Este
