A INVINS TIMPUL George Sbarcea sau Claude Romano, asa cum era cunoscut compozitorul celebrei "Sanie cu zurgalai", a facut din viata lui Gica Petrescu file de poveste.
Prietenul maestrului a scris cartea "Ca doar n-o sa traiesc cat lumea" la persoana intai, facandu-i pe cititori sa creada ca insusi Gica Petrescu le vorbeste. Il lasam pe nea Gica sa ne povesteasca, prin scriitura lui George Sbarcea, cate ceva din viata si cantecele lui.
PARINTII. "Am vazut lumina zilei la 2 aprilie 1915, in zodia Berbecului si in ciripitul de pasari ce desfata diminetile de primavara bucuresteana. La numarul 190 de pe Calea Victoriei, intr-o cladire cu trei etaje, locuiau sotii Petrescu; el functionar la Posta, cu studii superioare, urmate la Geneva, ea o iscusita gospodina si pianista, petrecandu-si o buna parte din anii tineretii la Paris.
De la tata am mostenit oroarea de tot ce e difuz, amorf si grandoman, de la mama am deprins din prima copilarie limba lui Montaigne si Descartes. La coborarea noptii, cu valurile ei cele mai usoare - prin care se deslusea silueta caselor de peste drum si zarea ce se scufunda pe nesimtite intr-un intuneric violet - mama ma vrajea cu basme si povesti in limba franceza.
Pastrez pana azi, in jungla amintirilor, murmurul vocii mamei, a carei blandete napadea totul in jur. La pian canta piese scurte, melodioase, mereu seducatoare, mereu emotionante, cu o uimitoare precizie a detaliilor, ceea ce am inteles abia mai tarziu: avea parca ascuns in fiecare deget cate un mic mester, zece mesteri mici.
Cum faceau minunea? Erau impreuna, si asta le dadea aripi pentru zborul pe clape. Cand unul din degete obosea, ii lua locul urmatorul, apoi vecinul, si tot asa, incat era o vesnica miscare in degetele acelea, ca intr-un stup. Separat, fiecare deget al ei era stingher, neputincios, ca impreuna sa infiripe minunea.
Mama prefera ri
