Planul de Acţiune Uniunea Europeană - Republica Moldova conţine explicit prevederi referitoare la soluţionarea conflictului din Transnistria. Chiar la nivelul principiilor, prima prevedere vorbeşte despre "eforturi susţinute pentru soluţionarea conflictului transnistrean". La paragraful rezervat exclusiv chestiunii nistrene, apar şapte prevederi, printre care cooperarea Republicii Moldova, împreună cu cealaltă parte şi mediatori, în cadrul negocierilor coordonate de OSCE. Practic textul, acceptat şi de Republica Moldova, consacră falsa referinţă la o a doua parte (Tiraspolul) şi angajamentul participării la negocierile coordonate de OSCE, în ciuda criticismului vizînd limitele acestui format. De asemenea textul strecoară ideea de mediatori, consacrînd rolul Rusiei, Ucrainei şi OSCE, fără participarea UE şi SUA pentru a echilibra mecanismul şi a transforma trupele numite "de menţinere a păcii" în unele real multinaţionale.

În acest context, este explicită rezerva Uniunii Europene în a îngloba un stat care are pe teritoriul său un conflict nesoluţionat. De altfel, UE a învăţat din lecţia Ciprului. În acest caz, toate Consiliile Europene au marcat necesitatea soluţionării conflictului înainte ca ţara să fie admisă în Uniune şi totuşi s-a admis varianta garantării intrării părţii greceşti a Ciprului

înainte de referendumul pentru soluţia propusă de ONU. Eşecul a fost evident, căci partea turcă a Ciprului a votat în favoarea soluţiei, în timp ce partea grecească, care avea asigurată şi garantată oricum intrarea în UE, a respins planul de pace. Precedentul a făcut ca integrarea europeană să fie, în premieră, un impediment în soluţionarea conflictului, aşa încît este puţin probabil ca acest pas să mai fie făcut încă o dată, deşi Republica Moldova nu e responsabilă de nesoluţionarea conflictului sau de menţinerea trupelor străine pe teritoriul său.

S-au