Roaming mai ieftin in reteaua Vodafone
COMUNICATII. MobiFon a lansat ieri un serviciu de roaming care permite reducerea cu 30% a tarifelor la convorbirile efectuate din strainatate catre Romania prin 37 de retele partenere sau afiliate grupului Vodafone, potrivit unui comunicat al companiei. Denumit Vodafone World, serviciul are un pret unic pe minut pentru fiecare dintre cele cinci zone de roaming. Abonatii MobiFon vor beneficia de acest sistem incepand cu prima factura emisa dupa 26 februarie 2006. In decursul acestui an, serviciul va fi disponibil si clientilor cu cartele preplatite.
Sicomed a vandut de cinci ori mai mult
BILANT. Vanzarile producatorului ceh Zentiva (proprietarul Sicomed) pe piata romaneasca au atins anul trecut 497,5 milioane coroane cehe (17,6 milioane euro), reprezentand un avans de 415,5% comparativ cu anul 2004, se arata in raportul financiar preliminar al companiei. Consolidarea rezultatelor Sicomed in cadrul grupului ceh a inceput inca din luna noiembrie a anului trecut. Astfel, aportul producatorului roman la rezultatele totale Zentiva a fost de 203,3 milioane coroane cehe (7,17 milioane euro).
Timbre pe paine de la 1 iunie
CONTROL. Normele de marcare a painii ar putea fi aplicate de la 1 iunie, dupa ce reprezentantii principalelor patronate din sector au fost de acord cu personalizarea produselor prin timbru, ale carui costuri ar putea insa sa influenteze pretul painii. Pentru produsele ambalate timbrarea se va face pe ambalaj, in timp ce la cele neambalate timbrul va fi aplicat direct pe produs inainte ca painea sa fie introdusa in cuptor, a declarat presedintele Rompan, Aurel Popescu. Marcarea necesita o serie de costuri suplimentare, de pana la 500 de lei vechi pentru o paine. (Mediafax)