instrucţiuni de utilizare
Tînjind după instalatorul polonez, rapid, ieftin şi eficace, încercăm să ne obişnuim cu ideea că trăim într-o ţară unde toată lumea se pricepe la orice. Conceptul "de şaibă" nu există, însă fiecare pretinde că ştie cum funcţionează întregul mecanism şi dacă ceva nu mai merge, se înghesuie ca să-şi dea cu părerea cum se repară. Eventual, dă şi cu ciocanul, iar apoi pleacă acasă pe şest cu jumătate din piese în buzunar. Piese vechi, ruginite şi inutile, dar pe care le depozitează cu grijă într-o debara, căci nu se ştie niciodată la ce-or să-i folosească. Cam ăsta-i "meseriaşul" român!
Cîrpaciul
Sandu e de meserie "om de serviciu". La scările II şi III. La scara I e administrator şi încasează bani de două ori pe săptămînă. În timpul său liber, Sandu bate covoare şi plimbă cîinii locatarilor. Însă nu datorită acestor paşnice ocupaţii este Sandu cel mai tare din parcarea din spatele blocului 21. E celebru pentru că "se pricepe". Şi se pricepe pe bani puţini!
Din cînd în cînd îl poţi vedea pe Sandu oprit, în dreptul tomberoanelor cu gunoi, de vreo domnişoară, care începe să-i povestească pe un ton foarte serios despre nişte robinete. Şi tot arată cu gesturi largi, agitîndu-şi unghiile sale lungi şi roşii, cum curge şi pe unde curge. Sandu se scarpină în cap şi promite că va veni mai întîi "să constate". Apoi, doamna cu doi pekinezi îl abordează şi îl întreabă dacă e disponibil. "Pentru dvs. oricînd!" - zîmbeşte Sandu. Următoarea sa "misiune" este instalarea unei maşini de spălat, "numa' să-mi zici ce trebe să cumpăr!" - mai spune doamna. Sandu se scarpină pentru a doua oară în cap. "Mai bine nu cumpăraţi nimic, pen'că nu ştiţi exact ce. Am io un amic cu piese ieftine, stă chiar lîngă mine! Pot să vă aduc şi bon dacă vreţi!" Alţi clienţi nu întîrzie să apară, iar Sandu nu se dă în lături de la nimic, învîrtindu-se ca un ti